După restricționarea accesului credincioșilor în mai toată lumea la slujbele religioase de Paști, apare la orizont o altă sărbătoare mare, Nașterea Domnului (25 decembrie), Crăciunul, dar și...
Categorie: Religie
Sinodul Bisericii Ucrainene cataloghează drept necanonice declarațiile și acțiunile Patriarhului Ecumenic. Ele trebuie cercetate la un nivel pan-ortodox
Patriarhul de Constantinopol nu are nici un fundament pentru a face orice declarație despre Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. încercările Patriarhului Bartolomeu de a-și impune voința altor Biserici Locale nu corespunde ecleziologiei ortodoxe. Și ambițiile sale, acțiunile anti-bisericești și consecințele lor necesită o discutare și o evaluare la nivel pan-ortodox.
Chiar și în rătăcire împreună cu Biserica?
Deoarece înclinațiile spre neascultare față de episcopii răi se înmulțesc și se întăresc, s-a ridicat și nivelul teologic și bisericesc al celor care susțin că ascultarea de episcopi, de ierarhie, pe care o identifică în mod rău cu Biserica, este obligatorie, chiar și dacă ierarhia săvârșește «greșeli», cum numesc liniștitor ereziile, rebotezându-le în cristelnița ecumenismului. Și, deoarece acest lucru este neînstare să-i convingă pe cei cu dispoziție spre o sensibilitate ortodoxă elementară, apelează la răstălmăcirea celor spuse de Sfinții Părinți.
Mitropolitul de Kikkos declară că-l pomenește prin iconomie în continuare pe Arhiepiscop după recunoașterea „autocefalilor” ucraineni
Respinge acuzațiile că ar reprezenta interese rusești și că totul ține de conștiința episcopală. În prezent există o potențială schismă în Cipru pe tema aceasta ucraineană. Deocamdată îl pomenește din iconomie pe Arhiepiscop. Nu-i este frică de amenințările cu caterisirea de vreme ce Arhiepiscopul însuși și Mitrοpolitul de Pafos au evitat timp de 9 ani să slujească împreună cu Mitropolitul Atanasie.
Mitropolitul Neofit de Morfu își exprimă rezervele față de vaccinul contra virusului corona, în timp ce Sinodul cipriot îl „recomandă”
De aceea, exprim public dezacordul meu față de comunicatul în discuție, care recomandă credincioșilor să se vaccineze pentru boala de coronavirus și păstrez rezervele mele cu privire la recomandările și acțiunea anumitor vaccinuri, pe care le-au pregătit și le pregătesc marile industrii farmaceutice.
Basilica.ro normalizează abuzurile statului român
Întrebăm asta despre scrisoarea care nu şi-a putut găsi loc în paginile Basilica.ro, măcar într-un colţ oarecare, nicidecum în aceleaşi condiţii editoriale în care apare comunicatul „de susţinere a măsurilor”! Oare scrisoarea Î.P.S. Teodosie nu o fi un subiect relevant pentru viaţa Bisericii?
Paradox: Recunoașterea schismaticilor ucraineni în Biserica Ciprului de dragul unității Bisericii
După ce Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a decis cu de la sine putere să pomenească pe schismaticul Epifanie și să recunoască noua structură bisericească din Ucraina, câțiva episcopi au cerut...
ACTUALIZARE – Apelul la ordine adresat statului român de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie
Îndrăznim să credem că esenţială este trezirea credincioşilor şi a clerului inferior. Prea multă vreme comunicarea Bisericii în societate a urmat exemplul multiplelor asociaţii civice creştine care clamau o legitimitate nesusţinută de substanţa participării civice. Avem prea multe carcase civice goale de conţinut iar această imprudenţă pare că se plăteşte acum şi se va plăti şi în viitorul apropiat.
Schisma ucraineană se agravează în Ortodoxie prin recunoașterea ei în Cipru la nivel sinodal
Sinodul Bisericii Ciprului a decis să recunoască gestul unilateral al Arhiepiscopului Hrisostom de a pomeni pe schismaticii din Ucraina în diptice. Există reacții din partea a doi Mitropoliți deocamdată, dar nu de natură să împiedice avansarea rupturii în Ortodoxie.
O decizie în problema ucraineană se lasă așteptată pentru viitoarea săptămână din partea Sinodului Bisericii Ciprului
Nu există o decizie în prezent, după cum a spus Mitropolitul Gheorghe de Pafos, reprezentant al Sinodului. Hotărârea finală va fi emisă săptămâna viitoare. Sinodul s-a desfășurat în duh de dragoste și unitate. «Au fost date explicații și s-au soluționat răstălmăcirile.»