După cum a fost semnalat deja pe site într-o primă fază, forțe de ordine armate ucrainene au pătruns în Mănăstirea Bănceni ieri pentru a o așa-zisă percheziție. După câteva ore lucrurile s-au mai liniștit și limpezit. Securitatea ucraineană a plecat destul de repede atunci când Mănăstirea s-a văzut că este apărată de preoți, credincioși și de atenția publică de pretutindeni.
În schimbul tăcerii BOR, Ucraina promite că vom primi Sfintele Moaște ale iubitei noastre Cuvioase Teodora de la Sihla.
Oare nu ne mustră conștiința: din mâinile cui primim noi aceste neprețuite odoare? Cine ni le oferă când știm cum a fost răpită Lavra Pecerska? Cu ce preț vrem să primim această mituire?
Să nu cumva să cadă sângele ortodocșilor martirizați în Ucraina asupra noastră!
Viața creștină este o luptă continuă cu păcatul. Din nefericire, aceasta ajunge să ia forme dramatice din cauza insolenței cu care valorile mondialiste nivelatoare intră în Biserică și sunt impuse chiar de clerici prin metodele specifice. Se vede acest lucru în cazul care a izbucnit acum ceva zile la Oradea, unde preotul Ciprian Mega, cel care mai pune puțin stavilă păcatului homosexualității în rândul preoților, este intimidat și tras în procese penale. Totul pentru a se alinia și el resemnării trădătoare a celorlalți, care nu au îndrăzneala de a sta în fața nelegiuirii.
Duminica trecută Mitr. Longhin era nerăbdător să fie eliberat din funcția de stareț al Mănăstirii Banceni, după cum mi-a spus mie personal din proprie inițiativă. Nu era un secret. Aceasta a venit ca urmare a deciziei Sfântului Sinod a doua zi, luni, de ziua Icoanei Maicii Domnului din Boian.
După ce a asuferit un AVC acum 3 săptămâni (în data de 23 iulie), IPS Longhin a stat internat în spital în toată această perioadă sub îngrijire medicală. S-a scris și foarte probabil a fost afectat...
Eschivarea de la discutarea aspectelor problematice dovedește alipirea de minciună și ascunderea ei. Greșelile sunt teoria ramurilor și Bisericilor nedepline, participarea la mișcarea ecumenică, la CMB, rugăciunile în comun și sincretismul religios. Dar esențialul este ca toți credincioșii să creadă în Biserica Ortodoxă una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească.
Tema împărtășirii cu Sfintele Taine este una actuală în contextul desacralizării lumii, dar și a trăirii creștinilor. Manifestarea deplină a credinței se arată în primirea Sfintei Împărtășanii, dar nu fără o pregătire care să vădească faptul că inima a fost gătită cum se cuvine pentru primirea Împăratului Hristos. Repere de la Cuv. Filothei Zervakos și Sf. Anastasie Sinaitul.
Cu binecuvântarea Sanct. Sale Teodor al II-lea, Papa și Patriarhul Alexandriei și al întregii Africi, Patriarhia străveche al celui de-al doilea scaun al găzduiește întâlnirea Comisiei Mixte Internaționale de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă și cea Romano-Catolică. La această întâlnire, care se va ține între 1 și 7 iunie a.c., participă 24 de reprezentanți ortodocși și 18 r/catolici, teologi clerici și mireni.
Procesul Mitr. Longhin a intrat astăzi în faza primelor audieri. Deși cel mai probabil deznodământ ar fi fost punerea sub arest (preventiv), totuși acest lucru nu s-a petrecut, după informații de la fața locului. Însă cercetarea va continua.
Pe lângă războiul armat care se desfășoară pe teritoriul Ucrainei, mai există unul împotriva Ortodoxiei, care a început înainte de ofensiva Rusiei. Autoritățile persecută Biserica îndeosebi la nivel local prin acapararea lăcașurilor și violența asupra credincioșilor. Dar ar trebui să dea de gândit moartea a doi oameni prin pedeapsă de sus.