În prezent, suntem martorii dorinței Patriarhiei Ecumenice de a influența procesul ecleziastic ce are loc în Ucraina, a cărei Biserică este recunoscută universal drept teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta nu este prima dată când Constantinopolul a încercat să intervină în treburile altor Biserici Autocefale. Acum câțiva ani în urmă, a fost o încercare similară cu privire la Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia.
Autor: Ierom. Lavrentie
Patriarhul Alexandriei: „În chestiunea autocefaliei există soluție” dacă este acordată cui trebuie
„Avem aproape de noi această uriașă problemă a autocefaliei, care a fost cedată și avea dreptul să o cedeze Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Desigur, nu avem nici o obiecție să ia autocefalie orice Biserică. Cu toate acestea, ceea ce a scindat Bisericile sunt oamenii care au luat autocefalia…”
Vechimea concepțiilor Mitr. Ierotheos Vlachos despre primat în Ortodoxie
IPS Ierotheos se ocupă din nou de partea teologică a schismei din Ucraina. De altfel, chiar este o chestiune importantă, care provoacă uimire. Însă mirarea și mai mare este că Mitropolitul face apologia acțiunilor întreprinse de Patriarhia Ecumenică și afirmă că aceasta are un rol central în raport cu celelalte Biserici Locale, având un statut de primat și Biserică mamă, rol preluat după căderea Romei.
Teodor M. Popescu: STUDIU INTRODUCTIV la fel de actual la ENCICLICA PATRIARHILOR ORTODOCŞI DE LA 1848
În fața repetatelor încercări ce se fac, mai ales de la un timp, pentru a se ajunge la o apropiere a Bisericilor creştine şi mai ales în fata acţiunii, atât de stăruitoare a Bisericii Romano-Catolice, de a unifica în jurul Romei toată creştinătatea, începând cu cea ortodoxă ca mai apropiată, în numele şi cu puterea pontifului său, este bine să se mai ştie odată ce credea la 1848 Biserica Ortodoxă despre dezbinarea creştinilor şi despre posibilitatea şi mijlocul adunării lor laolaltă, pe care şi ea o doreşte nu mai puţin decât oricare dintre episcopii Romei.
Pr. Teodor Zisis: UNITATEA BISERICII ESTE AMENINȚATĂ. Veriga slabă este Biserica Greciei
Cea mai slabă verigă se pare că este Biserica Greciei, al cărei Întâistătător tace și nu se manifestă, nici nu există până astăzi o decizie sinodală în afară că unii arhierei resping pseudo-autocefalia schismaticilor din Ucraina, precum și Sfânta Chinotită a Sfântului Munte. Totuși există alții care deschid drumul recunoașterii, fie prin decizii, fie prin acțiuni.
Arhiepiscopul Greciei demarează acțiuni ce țintesc recunoașterea „autocefalilor” ucraineni prin rugăciunea împreună cu schismaticul Epifanie?
La Vecernia sărbătorii a slujit Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care își serbează patronul său de nume. Este de remarcat că pe parcursul Vecerniei au fost prezenți în împreună rugăciune Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și a toată Grecia și Mitropolitul Epifanie al Bisericii Autocefale a Ucrainei.
Comisiile sinodale ale Bisericii Greciei au dat aviz favorabil recunoașterii „autocefalilor” din Ucraina
„Cele două Comisii s-au întrunit în comun în data de 23 mai în Palatul Sinodal și au decis împreună să propună Sinodului permanent (Ierarhiei) recunoașterea Bisericii schismatice a Ucrainei.” Motivația acestui verdict pare a fi una de natură strict politică, după cum au spus-o chiar membrii Comisiilor.
Mitropolitul Ierotheos insistă pe existența primatului în Ortodoxie
Într-un articol recent, intitulat Forma de guvernare a Bisericii Ortodoxe, IPS Ierotheos își reafirmă punctul de vedere că Biserica are un primat, adică un Episcop/Patriarh care este conducătorul ei administrativ general. De data aceasta, viziunea sa este mai clar exprimată în contradicție cu cea expusă de Sinodul Bisericii Rusiei din 2008.
Vizita Papei Francisc – observații preliminare
Personal, apreciez atitudinea bună a Patriarhului, dar ca gest de etapă ce ar trebui confirmat pe viitor. Altfel, nu rămâne decât o păcăleală ieftină. Nu în ultimul rând pasivitatea BOR este evidentă față de parcursul religios al Papei în România, deși a fost invitat doar ca șef de stat.
update – Un nou stadiu al declarațiilor tăioase: Antiohia ia în considerare caterisirea Patriarhului Bartolomeu
După deciziile Sinodului rus, care a declarat că Patriarhia Ecumenică nu este în stare să rezolve conflictul bisericesc din Ucraina, un ierarh reprezentant al Patriarhiei de Antiohia, Episcopul Quais de Erzurum, vicarul Patriarhului Ioan, a declarat că este posibilă întrunirea unui Sinod pan-ortodox fără participarea Constantinopolului.