S-a născut în 1898 ca fiu al Contelui Esper Alexander Sievers şi având o mamă englezoiaică şi a fost botezat în Biserica Anglicană. La 14 ani s-a hotărât de la sine să se convertească la ortodoxie şi a fost botezat patru ani mai târziu, în 1916. În 1917, a intrat ca începător în Mănăstirea Sf. Sava din Kripeţk, lângă St. Petersburg, iar în 1919 a fost arestat de Poliţia locală secretă(CEKA).
Categorie: Actualitate
Mitropolitul Ierotheos Vlachos – ideologul neopapismului fanariot?
Simptomatică este propunerea ca Patriarhul Ecumenic să nu mai pomenească nominal pe toți ceilalți Întâistătători. Acesta este, de fapt, adevărul cel mai incomod: toți Patriarhii sunt egali, drept aceea se pomenesc între ei.
Ecumenism: Fanarul promovează primatul în Biserică pentru apropierea de catolici
Anul acesta Patriarhia Ecumenică a trimis o delegație la Vatican cu ocazia sărbătoririi Sf. Petru și Pavel. Declarațiile de unitate emise de cele două părți parcă ne luminează cu privire la originea pretențiilor papiste ale Constantinopolului.
Sf. Ioan Maximovici: Teolog echilibrat între extreme
Este întru totul adâncit în tradiția ortodoxă și este el însuși un izvor de adevărată teologie ortodoxă. Nu are nici un fel de influențe străine sau vreo supraaccentuare a unei parți a tradiției din pricina vreunei controverse.
Destructurarea Ortodoxiei – între apostazie și exemple de credință vie
Știrea că în SUA o parohie sau mai multe au trecut din jurisdicția Patriarhiei Ecumenice (PE) în cea rusească rămâne o informație seacă pentru că sunt imediat bănuite afinități etnice. Dar faptul că inițiativa vine din partea unor americani stârnește alt interes.
De ce publicăm articole despre minuni și binefaceri ale sfinților?
Atunci când am hotărât structura vizuală a sitului, ne era clar că partea de jos a sitului va fi rezervată secţiunii „Minuni” în care ne-am propus să publicăm mărturii despre binefacerile ce ne sunt...
ENCICLICA Sf. FOTIE către Patriarhii Orientali (867)
Către scaunele arhiereşti din Răsărit, adică al Alexandriei şi celelalte, în care se arată dezlegarea unor chestiuni şi că nu trebuie zis că Sfântul Duh purcede de la Tatăl și de la Fiul, ci numai de la Tatăl
Patriarhia Română la trei ani după Sinodul din Creta
Problema Sinodului din Creta este adusă în atenție de Patriarhie pe propriul site atât pentru cititorii din țară, cât și pentru cei de limbă engleză. Faptul că este adusă în discuție reacția destul numeroasă a unor clerici de la noi din țară de a întrerupe comuniunea arată grijă și preocupare.
EPISTOLĂ ENCICLICĂ a Bisericii una, sfinte, catolice și apostolice către ortodocșii de pretutindeni (1848)
Redăm acum textul Enciclicei Patriarhilor Răsăriteni din 1848 în traducerea Prof. Teodor M. Popescu, cu notele făcute de acesta. Este instructivă perspectiva ecleziologică pe care o oferă Scrisoarea aceasta a Patriarhilor, formulată în termeni diplomatici.
Se prefigurează o nouă înfrângere zdrobitoare: Respingerea propunerii legislative a dialogului social
Deşi ignorate de opinia publică, chestiunile sindicale sunt de o importanţă crucială pentru viitorul poporului român şi tocmai acest lucru face ca înfrângerea care se prefigurează să fie cu atât mai gravă.