Conform unui comunicat al Procurorului General al Ciprului, nu pare să existe elemente penru săvârșirea unei infracțiuni penale de către Mitropolitul Neofit. Aceste aprecieri sunt făcute pe baza unor articole din textul de lege care sunt trecute în Codul Penal și după legislația specifică. Dosarul a fost returnat de la Serviciul Juridic către Poliție cu această constatare.
Categorie: Actualitate
Scrisoare remarcabilă a Prof. Dimitrie Tselenghidis pe problema ucraineană
Prin «logica» emiterii Tomosului «autocefaliei» Bisericii schismatice din Ucraina suntem în pericol în viitor să fim călăuziți – eventual – și la acceptarea sacramentală a papismului și a altor erezii, fără condiții fundamentale de pocăință și dezavuare a rătăcirilor dogmatice ale lor, lucru ce îl instrumentează astăzi ecumenismul, nu numai în teorie, ci deja și în practică.
Melodia săptămânii: Paula Seling – A mai trecut un an
Considerăm că mărturisiri de credinţă precum este cea care se regăseşte în interviul următor reprezintă un adevărat model pentru o cultură generată de un popor creştin iar din pricina faptului că totuşi sunt atât de rare, simţim că este necesar să o publicăm şi să o păstrăm şi pe situl nostru.
Exarhatul rus din Europa nu obține voturile necesare pentru alipirea de Patriarhia Rusă. Prezentare succintă
Conform agenției de știri bisericești Romfea, astăzi, la întrunire Adunării Generale a Exarharului parohiilor de tradiție rusă, nu a fost întrunit procentul de 2/3 de voturi pentru alipirea de Patriarhia Rusă. Au fost 104 voturi pentru și 75 împotrivă. Acestea sunt informații pe surse; un comunicat oficial încă nu a fost emis.
Contextul politic ucrainian şi negocierile Ucrainei cu Rusia
Considerăm chestiunea recunoaşterii abuzive a schismaticilor ucrainieni ca fiind de o importanţă crucială pentru ortodoxie şi având un potenţial distructiv deosebit pentru viaţa Bisericii, motiv pentru care intenţionăm să menţinem atenţia asupra acestui subiect, materialul de faţă servind ca documentare de fond despre contextul politic din Ucraina.
Protoiereul Gheorghe Florovski a fost ecumenist sau nu?
Preafericitul Protoiereu Gheorghe Florovski a fost la început adept al «mișcării ecumeni(st)ce» câtă vreme a fost membru fondator al Consiliului Mondial al «Bisericilor», adică al ereziilor, (CMB) în 1948. Totuși el a impus unele condiții, urmate până în 1961. Ulterior s-a dezis total de mișcarea ecumenică.
Tomosul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române
Hotărâm ca Biserica Ortodoxă din România să existe și să fie numită și să fie recunoscută de către toți independentă și autocefală, fiind administrată de propriul Sfânt Sinod, având ca Întâistătător pe actualul Înaltpreasfințit și preaonorat Mitropolit al Ungrovlahiei și exarh al întregii Românii, nerecunoscând în propria sa administrație internă nici o altă autoritate bisericească decât pe Capul Bisericii Ortodoxe celei una, sfinte, sobornicești și apostolice, pe Dumnezeu-Omul.
Poliția cipriotă: Mitropolitul Neofit este nevinovat
În final, Poliția nu a detectat săvârșirea unei infacțiuni penale din partea Mitropolitului de Morfu în legătură cu declarațiile sale despre homosexualitate și, din acest considerent, este incert în ce măsură va fi urmărit penal. Aceasta este concluzia cu care s-a încheiat dosarul înaintat Serviciului Juridic, care este studiat acum de către Procurorul General.
Adevărata Ortodoxie într-un veac al apostaziei. Unitatea mărturisirii se află pe calea împărătească (Ierom. Serafim Rose)
CREȘTINII ORTODOCȘI viețuiesc astăzi într-una din cele mai critice perioade ale istoriei Bisericii lui Hristos. Vrăjmașul mântuirii omului, diavolul, atacă pe toate fronturile și se luptă prin toate mijloacele nu numai ca să abată pe cei credincioși de la calea mântuitoare înfățișată de către Biserică, ci chiar să biruiască Biserica lui Hristos și să transforme însuși Trupul Lui într-o organizație „ecumenică”, pregătind venirea alesului său, Antihristul.
O nouă minune a Pr. Serafim Rose
Chiar când scriu acestea, nu am durere; am alergat o milă câteva zile în urmă. Timp de șase săptămâni de când am plecat de la mănăstire, am fost fără durere, în afară doar de un moment scurt ca o consecință a căratului unui rucsac cu aproape 13 kg de alimente pe o distanță de o milă. Slavă lui Dumnezeu pentru toate și nenumărate mulțumiri Fericitului Părinte Serafim pentru mijlocirile sale minunate!