Protoprezbiterul Anghelos Anghelakopulos ia atitudine față de abaterile Sinodului grec prin întreruperea pomenirii

de Ierom. Lavrentie | 6 iun. 2020 | Schisma ucraineană | 11 comentarii

Părintele Anghelos Anghelakopulos, care a slujit în cadrul Mitropoliei de Pireu și a fost foarte activ pe subiectele bisericești arzătoare recente, a ales să întrerupă pomenirea Mitropolitului Serafim de Kithire pentru lipsa de fermitate în reacție față de ilegalitățile prin care a fost validată schisma din Ucraina de către Sinodul grec. Deocamdată nu a făcut public gestul de întrerupere a pomenirii, la care a recurs, dar există o traducere publică, realizată de Părintele Matei Vulcănescu, a scrisorii prin care și-a făcut cunoscută atitudinea sa față de superiorul său ierarhic. Aceasta cuprinde o serie lungă de relatări importante, care dau în vileag starea de fapt a Bisericii.

Înaltpreasfinția Voastră,

Hristos a înviat!

Ca membru activ al Trupului lui Hristos și preot canonic al Sfintei Mitropolii de Kýthira și Antikýthira a Bisericii Greciei și, prin urmare, al Bisericii Ortodoxe celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice a lui Hristos, urmând cuvenita rânduială bisericească, adresându-mă Dumneavoastră, Episcopul meu și autoritatea superioară, de care fac ascultare, în ziua de luni, 20/01/2020, la prânz, în biroul Dvs. din Sfânta Mitropolie, și în seara zilei de luni, 27/01/2020, în Atena, am avut două discuții importante cu Înaltpreasfinția Voastră, în cadrul cărora am încercat pe cât posibil să vă expun umilele mele gânduri cu privire la a) tulburătoarea chestiune ucraineană, care a zdruncinat unitatea Bisericii și a condus-o la schismă, b) întreruperea pomenirii și c) alte probleme ecleziastice arzătoare. Aceste discuții au fost cu adevărat revelatoare pentru mine, dezvăluindu-mi opinia, poziția și intențiile Dvs., de care până atunci nu avusesem cunoștință, cu privire la problemele de mai sus și la care aș dori să fac referire în cele ce urmează.

1. Problema ucraineană

Înaltpreasfinția Voastră,

Este tuturor cunoscut faptul că acordarea necanonică a pseudo-autocefaliei de către Patriarhul Bartolomeu schismaticilor, caterisiților și lipsiților de har, preoție și succesiune apostolică din Ucraina constituie o problemă eclesiologică majoră a Bisericii Ortodoxe Sobornicești a lui Hristos, această schismă panortodoxă având consecințe dureroase asupra unității Bisericii.

Primul punct-cheie al acestei întreprinderi nefaste a fost acțiunea clar anti-sinodală a Constantinopolului în chestiunea ucraineană, precum și în privința pseudosinodului din Kolymbari, inspirată de noua eclesiologie eretică a acestuia și de aerul părelnicului succes al acesteia în cadrul sinodului. În data de 11 octombrie 2018, atât fără consimțământul Bisericii Rusiei, sub jurisdicția căreia Ucraina se află de secole, cât și fără consimțământul Bisericii locale canonice, aflate sub conducerea Mitropolitului Onufrie, a decis să acorde autocefalia unei grupări de schismatici din Ucraina. Pe 15 decembrie 2018, a avut loc așa-numitul „sinod al unificării”  celor două grupări schismatice a lui Filaret și a lui Macarie, iar Epifanie a fost ales „Întâistătător” al noii pseudo-biserici. În data de 5 ianuarie 2019 a fost semnat în Fanar „Tomosul de autocefalie” al pseudo-bisericii de către Patriarhul Bartolomeu și de către arhiereii sinodali, în prezența schismaticului Epifanie și a unitului (greco-catolic) Poroșenko, președintele de atunci al Ucrainei, ceremonia de înmânare a „tomosului” având loc în ziua Botezului Domnului a aceluiași an. Rugăciunea comună, slujba comună și potirul comun al ecumeniștilor Fanarului cu schismaticii eretici ai Ucrainei demonstrează recunoașterea deplină a validității botezului, a preoției, a harului, a succesiunii apostolice și a Tainelor schismaticilor în cauză. Iar faptul că fostul președinte al Ucrainei Petro Poroșenko, unit (greco-catolic), a fost împărtășit cu Preacuratele Taine, cu Preacinstitul Trup și cu Preacinstitul Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos, de către Patriarhul Bartolomeu constituie un act cu totul inacceptabil și reprobabil, care se înscrie în duhul demonic al sincretismului și al ecumenismului. Toate acestea reprezintă o lovitură majoră adusă Sfintei Ortodoxii. În data de 3 februarie 2019, a avut loc la Kiev „întronizarea” noului „mitropolit” schismatic Epifanie și astfel fărădelegea eclesiologică a fost împlinită. Ulterior, în ziua Sfintei Boboteze din anul 2020, prima aniversare a acordării „autocefaliei”, a avut loc o rugăciune comună, slujbă comună și împărtășire din același potir, la care au luat parte Patriarhul Bartolomeu și „Mitropolitul” de Lviv Macarie Maletici și suita acestora^[1].

Ca urmare a celor de mai sus, Patriarhia Rusiei, prin decizia sinodală din 15 octombrie 2018, a întrerupt pomenirea numelui Patriarhului Ecumenic în Diptice, precum și comuniunea euharistică cu ierarhii Patriarhiei Ecumenice, ierarhii Bisericii Ruse retrăgându-se totodată din toate comisiile comune^[2].

2. Ce spun Sfintele canoane despre schismă

Înaltpreasfinția Voastră,

Este bine cunoscut Înaltpreasfinției Voastre faptul că Sfintele Canoane sunt simple și categorice în privința schismei și e mirabilă ușurința cu care unii clerici și teologi le interpretează greșit sau le resping cu totul. După cum se știe și este dincolo de orice îndoială, schismaticii din Ucraina sunt caterisiți și anatematizați, iar mulți dintre ei sunt nehirotoniți și auto-hirotoniți. Conducătorul schismei, Filaret Denișenko, a avut preoție canonică și succesiune apostolică cât timp a fost episcop canonic al Bisericii Ruse, câteva decenii. Atunci când a fost însă caterisit și anatematizat, el a pierdut preoția și succesiunea apostolică și, prin urmare, cei care au fost hirotoniți de el, așa cum este noul „mitropolit” schismatic al Kievului, Epifanie, fabricație a lui Bartolomeu, nu are nici preoție și nici succesiune apostolică. Sfântul Vasile cel Mare explică foarte frumos acest lucru în cel dintâi dintre Sfintele sale Canoane, care au fost confirmate de către Biserică sinodal și sunt valabile diacronic. El spune deci că cei care părăsesc Biserica prin schismă nu mai au harul Sfântului Duh și, prin urmare, nu pot transmite ceva ce nu au. Transmiterea harului este întreruptă odată cu întreruperea succesiunii apostolice: „iar cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii…iar cei care s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”^[3]. Cu atât mai mult acestea sunt valabile în ceea ce îi privește pe schismaticii ucraineni care sunt nehirotoniți și auto-hirotoniți, care, cu alte cuvinte, nu au avut niciodată harul preoției și succesiune apostolică. Este cutremurător când ne gândim că în Ucraina episcopul canonic al Kievului, Onufrie, este singurul episcop care are succesiune apostolică în rândul episcopilor Kievului și, cu toate acestea, Constantinopolul „plantează” acolo un al doilea „episcop” al Kievului, lipsit de preoție și succesiune apostolică.

Sfintele Canoane sunt categorice și severe în abordarea celor care se împărtășesc împreună cu cei caterisiți și schismatici. Canonul 10 apostolic stabilește pentru toți clericii și mirenii că cel care se roagă împreună cu cel scos din comuniune, chiar dacă ar face acest lucru fie și într-o casă, cu atât mai mult în biserică, trebuie să se afurisească: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă, împreună cu cel scos din comuniune, acela să se afurisească”^[4]. De asemenea, canonul 11 apostolic stabilește că slujitorul care se va ruga împreună cu un alt slujitor caterisit trebuie să se caterisească şi el: „Dacă cineva, cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească şi el”^[5]. Legislația bisericească este completată în acest sens de canonul 2 al Sinodului local din Antiohia, care, pe lângă faptul că stabilește rânduiala bine-cunoscută, că cel care se împărtășește cu cei ieșiți din comuniunea Bisericii va fi și el excomunicat, precizează și faptul că schismaticii ieșiți din comuniunea Bisericii nu trebuie să fie acceptați de altă Biserică: „nu le este iertat însă să aibă comuniune cu cei excomunicați, […] nici să se primească în altă Biserică cei ce nu se adună împreună în altă Biserică. Iar de se va vădi căvreunul dintre episcopi, sau preoți, sau diaconi, sau oarecare din canon (catalogul clericilor) va avea comuniune (euharistică) cu cei excomunicați, și acesta să fie excomunicat ca unul ce tulbură canonul Bisericii”^[6]. Tâlcuind ultima parte a acestui canon, Sfântul Nicodim Aghioritul consideră că sintagma „ca unul ce tulbură canonul Bisericii” înseamnă încălcarea celor două Canoane Apostolice, pe care le-am menționat anterior: „oricare episcop, preot, sau diacon, va avea comuniune cu cei excomunicați, fie în casă, fie în biserică, să fie excomunicat și acesta de către ceilalți pentru că prin ceea ce face tulbură și încalcă canoanele pe care le-a rânduit Biserica în această privință, și anume can. 10 și 11 apostolice”.

Prin urmare, este interzisă cu strictețe comuniunea cu schismaticii, în special comuniunea de rugăciune sau cea liturgică. Cei care au comuniune cu cei excomunicați devin și ei excomunicați și în special, cei care au comuniune cu clerici caterisiți trebuie să fie și ei caterisiți.

Tradiția Bisericii Ortodoxe, exprimată în Canonul 15 al Sinodului I-II Ecumenic^[7], a receptat întotdeauna erezia și schisma ca pe niște mijloace înfricoșătoare și respingătoare, prin care dușmanul mântuirii, diavolul, prin instrumentele sale, încearcă să destrame Trupul lui Hristos, pentru a zădărnici mântuirea omului. Aceasta s-a întâmplat, din păcate, în Fanar în ziua Sfintei Boboteze a anului 2019. Ecumeniștii Fanarului și schismaticii eretici din Ucraina au scindat Trupul lui Hristos, sfâșiind cămașa Lui cea necusută, provocând o mare schismă în Biserica Ortodoxă. Ecumenismul și schisma s-au aliat și s-au ridicat cu furie împotriva Sfintei Ortodoxii.

Comuniunea ecleziastică deplină a Patriarhului Bartolomeu și a celor dimpreună cu el cu excomunicații și schismaticii osândiți din Ucraina îi face și pe aceștia înșiși excomunicați, întrucât la panerezia ecumenismului intercreștin și inter-religios sincretist au adăugat și unirea cu schisma și erezia ucraineană. Aici avem, din păcate, o dublă schismă: a) schismă  de credință și b) schismă administrativă. În acest caz se aplică canonul 2 al Sinodului local din Antiohia^[8], care a fost recunoscut de Sinoadele Ecumenice, potrivit căruia „cel care are comuniune cu cel excomunicat să fie excomunicat”, și alte canoane asemănătoare.

Aici se află al doilea punct cheie al acestei acțiuni infame legate de recunoașterea unei astfel de situații necanonice. O astfel de recunoaștere a nechibzuinţei ucrainene s-a încercat să se realizeze a) prin deciziile sinodale oficiale ale sinoadelor Bisericilor Ortodoxe locale și b) prin slujirea comună și prin pomenire, vai! în trei Biserici Ortodoxe locale (a Constantinopolului, a Greciei și a Alexandriei).

3.  Chestiunea ucraineană – iconomie dumnezeiască

Înaltpreasfinția Voastră,

Dumnezeu a rânduit sau, mai bine zis, a îngăduit celor din Kolymbari să se unească cu o adevărată schismă, să intre în comuniune deplină cu schismatici anatematizați, schismatici cu adevărat și în chip real, pe care Biserica Rusiei i-a tăiat din trupul său printr-o decizie sinodală prin care îi condamnă la excomunicare pe cei care au avut comuniune cu schismaticii. Deși nu este panortodoxă, ci o decizie locală, este totuși fundamentată din punct de vedere canonic și corectă, este valabilă pentru întreaga Biserică și a fost recunoscută de întreaga Biserică, cu excepția a trei Biserici locale (a Constantinopolului, a Greciei și a Alexandriei). Dacă erezia din Kolymbari nu a fost remarcată de mulți, acum lucrurile sunt evidente. Nu poate afirma nimeni cu ușurință că nu vede, nu aude, nu înțelege. Comuniunea cu schismaticii și recunoașterea schismaticilor din Ucraina se fac public și sunt proclamate public, „cu capul descoperit”. La erezia din Kolymbari s-a adăugat schisma pseudoautocefaliei ucrainene, al doilea mare rău pentru unitatea Bisericii, mai rău chiar decât erezia, potrivit binecunoscutului cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune că a provoca schismă nu este mai puțin rău decât a cădea în erezie, că nimic nu îl supără pe Dumnezeu la fel de mult ca schisma și că nici sângele martiriului nu poate șterge acest păcat^[9].

Grăiesc în van cei care vorbesc despre „instrumentalizarea Sfintei Euharistii” și despre o blasfematoare exercitare de violență prin intermediul Sfintei Euharistii. Adică Sfinții Părinți, care au întrerupt în sinod, așa cum a făcut Biserica Rusă, comuniunea euharistică cu ereticii și cu schismaticii, dar și cu cei care au avut comuniune cu aceștia, s-au folosit de Sfânta Euharistie ca de un instrument și exercitau violență împotriva acelora? Sfânta Euharistie, care este prin excelență taina unității, este hulită de cei care distrug această unitate, ereticii, schismaticii și cei care au comuniune cu aceștia Astfel, cuvintele „va fi excomunicat” (ἔσται ἀκοινώνητος) sau „să fie excomunicat” (ἔστω ἀκοινώνητος) și-au pierdut sensul de viitor și au devenit realitate prezentă odată cu decizia sinodală a Bisericii Rusiei, care ne dorim să devină panortodoxă.

4. Problema ucraineană este o schismă ecumenistă complexă

În discuțiile dintre noi, dar și în scris, și în public, ați afirmat că problema ucraineană este doar o chestiune canonică^[10].

Înaltpreasfinția Voastră, chestiunea ucraineană nu este însă doar o chestiune canonică, ci o schismă complexă, alcătuită dintr-o convergență de abateri. Prin urmare, problema ucraineană este și o problemă administrativă, și una canonică, și ecleziastică, eclesiologico-dogmatică, ecumenică, și geopolitică, și soteriologică.

A) Chestiunea ucraineană este o problemă de denaturare a noțiunii de pocăință, deoarece nu a existat pocăință reală din partea schismaticilor, lepădarea de schismă și revenirea în Biserica Ortodoxă Canonică a Ucrainei, aflată sub păstorirea Mitropolitului canonic al Kievului și al întregii Ucraine, Onufrie.

Β) Chestiunea ucraineană este o problemă de natură juridică, deoarece „… lipsit fiind de competență, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a abordat hotărâri definitive și irevocabile luate de Patriarhia Rusă împotriva unor foști clerici, repunându-i pe aceștia în treapta ierarhică și prin urmare aceste decizii ale Patriarhiei Ecumenice sunt invalide deoarece au fost luate de un organism incompetent și oricâți ani vor trece de la adoptarea lor, vor rămâne invalide … și… așa-numitul „sinod al unificării” este și el invalid, întrucât a fost compus din mireniși în consecință, având în vedere aceste considerente, acordarea autocefaliei acestei structuri „bisericești”lipsite de subzistență este și ea invalidă^[11].

C) Chestiunea ucraineană este o problemă de natură administrativă, deoarece Patriarhul Bartolomeu a creat în mod necanonic noua pseudo-biserică schismatică condusă de Epifanie alături de Biserica Ortodoxă canonică a Ucrainei, aflată sub conducerea Mitropolitului canonic al Kievului și al întregii Ucraine, Onufrie.

D) Chestiunea ucraineană este o problemă canonică, deoarece constituie o ingerință necanonică a Patriarhiei Ecumenice într-o jurisdicție străină, cea a Patriarhiei Moscovei.

E) Chestiunea ucraineană aduce atingere învățăturii despre Sfintele Taine, pentru că cei care alcătuiesc noua pseudo-biserică sunt lipsiți de preoție, de succesiune apostolică, nu săvârșesc Taine valide, și sunt nehirotoniți, auto-hirotoniți, caterisiți și afurisiți.

F) Chestiunea ucraineană este o problemă eclesiologico-dogmatică majoră^[12] întrucât, potrivit preacucernicului pr. Anastasios Gotsopulos, canonist, dintr-o problemă de natură canonică evoluează într-oproblemă eclesiologică majoră, cu consecințe și dimensiuni care nu pot fi încă determinate în momentul de față:

Pentru prima dată în istoria ecleziastică modernă, Patriarhul Ecumenic dă „primatului de onoare” – pe care, neîndoielnic, tradiția ortodoxă îl recunoaște – sensul de primat al puterii, în stil papal.

Primatul de onoare este:

(a) Rol de coordonare în relațiile panortodoxe.

(b) Exprimarea și punerea în aplicare a deciziilor pe care Bisericile Ortodoxe le iau în cadru sinodal.

Primatul papal al puterii înseamnă că:

a) Papa acționează dincolo de cadrul propriei sale jurisdicții, nu doar în limitele Patriarhiei Romei, ci în întreaga Biserică.

b) Papa decide în mod suveran și independent sau chiar contrar opiniei Bisericilor locale.

c) Ceilalți episcopi sunt obligați să accepte decizia papală.

d) Decizia papală nu necesită aprobare, dar nu este nici atacată, nici revocată.

Să răspundem sincer: Acțiunile Patriarhului Ecumenic amintesc de un „primat de onoare” sau se potrivesc întru totul unui „primat al puterii”?

Cu toate acestea, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că, pentru a ajunge la interpretarea primatului de onoare ca primat de putere, a existat anterior o încercare de fundamentare teoretică în acest sens:

a) Fundamentarea primatului pe Dumnezeirea Treimică. Nici măcar papa nu a îndrăznit vreodată să susțină că primatul său își are fundamentul în Sfânta Treime. A apelat în acest sens la „supremația” Sfântului Apostol Petru. Constantinopolul și-a sprijinit însă primatul pe „supremația” lui Dumnezeu Tatăl.

b) Din primus inter pares („primul între egali”) Patriarhul Ecumenic a fost proclamat „primus sine paribus” („primul fără egali”)!

c) Se încearcă acum „acoperirea” teoretică a necanonicității cu argumentul că:

i. Patriarhul Ecumenic poate interveni dincolo de limitele jurisdicției sale, în orice Biserică Ortodoxă din întreaga lume, chiar și „din oficiu și din îndatorire”, „nu numai în cazul dogmelor și sfintelor tradiții și al dispozițiilor ecleziastice canonice sau în probleme generale, referitoare la întregul trup al Bisericii, ci și la toate chestiunile particulare relativ importante, care privesc o Biserică sau alta”!^[13] Mă întreb prin ce diferă această abordare a Patriarhului Bartolomeu de Decretul Dictatus Papae (1075) al Papei Grigore al VII-lea, în care este afirmată pretenția ca papei să îi fie supuse spre soluționare toate „cause majores’” (cauzele majore)  din toate Bisericile din întreaga lume! Și conotațiile continuă, dacă ne amintim exprimarea teoreticianului reformei gregoriene a cardinalului Silva Candida (1053-1054) din cartea sa, De Sancta Romana Ecclesia, unde afirmă că Biserica Romei este „maica tuturor Bisericilor”, axa, izvorul și originea (cardo, fons et origo), cununa și fundamentul (vertex et fundamentum)^[14] lor!

ii. Să fie abolite Sfintele Canoane, care sunt o opreliște în calea acțiunii Patriarhului Ecumenic dincolo de limitele jurisdicției sale. Pentru ca Patriarhul Ecumenic să poată acționa fără obligații de ordin canonic și restricții generate de dispozițiile canonice![15] Și desigur, întotdeauna, pentru binele Bisericii! E de prisos să amintim că aceasta susține și a făcut Papa de la Roma.

iii. Deciziile Patriarhului Ecumenic cu privire la autocefalie nu trebuie să fie validate^[16] de către conștiința ecleziastică a întregii Biserici.

Profesorul emerit de teologie dogmatică Dimitrios Țelenghidis recunoaște și el că problema ucraineană este o problemă de ordin eclesiologic și dogmatic. Într-o scrisoare adresată tuturor membrilor Ierarhiei Bisericii Greciei cu titlul: „Cu privire la legiferarea instituțională a Bisericii Schismatice din Ucraina”[17], spune: „Aș dori – cu simțământul responsabilității – să vă prezint și eu, cu smerenie, dimensiunile eclesiologice – dogmatice, dar și implicațiile soteriologice ale primirii necondiționate a Bisericii Schismatice din Ucraina în comuniunea bisericească-euharistică”. În alt loc, afirmă: „Cea dintâi și cea mai mare problemă este, în cazul de față, problema eclesiologică, care se referă la identitatea «formațiunii bisericești». Pe de o parte, trebuie să se examineze dacă această „formațiune” îndeplinește condițiile Comunității Ecleziastice. Dacă, dimpotrivă, se recunoaște «autocefalia» acesteia, atunci se recunoaște în mod automat și «legitimitatea» Bisericii schismatice”. Și în altă parte:„Este limpede că această problemă este, în esență, una eclesiologic-dogmatică, cu implicații soteriologice inevitabile”. Și, în final: „Pe baza logicii acordării tomosului «autocefaliei» Bisericii schismatice din Ucraina, riscăm ca în viitor să ajungem probabil la acceptarea comuniunii euharistice cu romano-catolicii și cu alți eretici, fără să fie împlinite condițiile fundamentale ca aceștia să se pocăiască și să se lepede de înșelările lor dogmatice – ceea ce încearcă să facă astăzi ecumenismul, și nu doar în teorie, dar și în practică”.

G) Chestiunea ucraineană este o problemă generată de ecumenism, fiindcă noua pseudobiserică a lui Epifanie este, dincolo de altele, și ecumenistă de vreme ce are obiective comune cu uniții din Ucraina, care fac posibilă unirea  dintre ei, se roagă, anticanonic, cu papistașii eretici condamnați, cu care face slujbe comune și acceptă pseudosinodul din Creta. Cu alte cuvinte, patr. Bartolomeu a creat o „biserică” asemănătoare cu a lui. „Βiserică” ecumenistă este Fanarul, „biserică” ecumenistă este și noua formațiune schismatică din Ucraina. Iată și dovezile în acest sens:

a) În iulie 2017, într-un mesaj al său, pseudopatriarhul schismatic al Kievului, Filaret, a afirmat despre pseudosinodul din Creta: „Acceptăm documentele care au fost aprobate la Sfântul și Marele Sinod”. Pseudopatriarhul Kievului s-a exprimat critic împotriva Moscovei ecumeniste și l-a elogiat pe Patriarhul Bartolomeu. Filaret a menționat că „Sinodul a creat un mecanism bazat pe decizii sinodale nu doar ale unei Biserici locale sau ale unui grup de Biserici locale, așa cum s-a întâmplat în ultimele secole, ci la nivel panortodox”. A vorbit, de asemenea, și despre „slujirea specială a Patriarhului Ecumenic ca primul între egali, aflat în fruntea Bisericii Ortodoxe și președinte al Sinodului Panortodox”. Referitor la propria-i absență, a făcut următorul comentariu: „Patriarhia Kievului este lezată de faptul că nu a fost chemat să participe sau să trimită reprezentanți la Sinod, deoarece problema recunoașterii Autocefaliei Bisericii Ucrainei de către alte Biserici locale încă trebuie să fie abordată. Cu toate acestea, Patriarhia Kievului, cu încredere și dragoste față de Biserica noastră Mamă a Constantinopolului și în același cuget cu Bisericile Ortodoxe Locale, consideră că subiectele asupra cărora s-a convenit la Sinod au o însemnătate indubitabilă pentru Biserica Ortodoxă. Poziția și răspunsul Patriarhiei Kievului față de Sfântul și Marele Sinod și hotărârile acestuia vor fi confirmate oficial la următoarea ședință a Sfântului Sinod al UOC-KP [Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului], dar vă putem asigura astăzi că atitudinea noastră în aceste privințe este una pozitivă și că acceptăm documentele care au fost aprobate”^[18].

b) Într-un discurs rostit cu ocazia decernării premiului Athenagoras pentru Drepturile Omului, la 20-20-2019, pseudomitropolitul schismatic Epifanie a declarat: „Și eu am un vis: că în Constantinopol-Noua Romă va avea loc un Sinod panortodox, așa cum a fost gândit de Patriarhul Atenagora, care a lucrat în acest sens. Visul că Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care a avut loc pentru prima dată în Creta, va avea o continuare și că astfel de Sinoade vor deveni o parte integrantă a vieții Bisericii”^[19].

c) Conducătorul OCU, Epifanie Dumenko, într-un interviu acordat postului de televiziune Espreso TV în luna mai a anului 2019, a vorbit despre posibilitatea unirii, în viitor, cu „Biserica Catolică Ucraineană de rit grec”. Pseudomitropolitul Epifanie a declarat că „Biserica Ortodoxă” [schismatică] „din Ucraina – OCU” conlucrează îndeaproape cu Biserica Catolică Ucraineană de rit grec – UGCC „patriotică” [uniți]. În general, mulți se străduiesc și spun că aceste biserici” [schismaticii și uniții] „va trebui să se unească în viitor”, a declarat Dumenko. „Dar pentru a ne uni, trebuie să intrăm în dialog”. Potrivit acestuia, în prezent, „Biserica” schismatică „Ortodoxă din Ucraina – OCU” și Biserica Catolică Ucraineană de rit grec- UGCC ”, care este „Biserica patriotică”, sunt în strânsă cooperare, realizează împreună anumite programe și participă la evenimente comune. „În cadrul întâlnirii cu Preafericitul Sviatoslav am vorbit despre aprofundarea, pe mai departe, a cooperării noastre. În această colaborare vom intra într-un dialog și dialogul va determina dacă ne putem uni. În teorie, acest lucru este posibil în viitor. Depinde însă de modul în care vom colabora, cum vom menține aceste relații de prietenie și cum ne vom lupta pentru această unitate. În viitor, toți creștinii ortodocși va trebui să se unească într-o singură Biserică”, a declarat liderul OCU. După cum a declarat mai înainte Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși, când Epifanie l-a felicitat pe Sviatoslav Șevciuc, liderul Bisericii Catolice Ucrainene de rit grec, de ziua de naștere a acestuia, i-a mulțumit „pentru sprijinirea relațiilor amicale dintre Biserici și pentru atitudinea patriotică” și și-a exprimat speranța că relațiile dintre OCU și UGCC vor rămâne „la fel de bune și benefice” cum sunt acum^[20].

d) Pseudomitropolitul Epifanie, în ziua de duminică, 13-10-2019, „a sfințit” biserica nou-construită a Preasfintei Ocrotiri în zona Varaș. În timpul slujbei de sfințire și al săvârșirii Sfintei Liturghii, schismaticul Epifanie a îngăduit prezența în rugăciune comună a pseudo-preotului catolic Vasile Platotka, care a stat în altar, îmbrăcat cu unele veșminte liturgice și în rând cu pseudoclericii pseudobisericii schismatice ucrainene^[21].

e) La 8-10-2019, un pseudo-ierarh al OCU (aflat sub jurisdicția lui Epifanie) a săvârșit pe față o slujbă comună cu un pseudo-ierarh unit și cu un catolic – o slujbă de pomenire cu ocazia reînhumării victimelor care în iunie 1941 au suferit torturi din partea Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al Uniunii Sovietice în închisoarea Dubno. Potrivit site-ului web al „Episcopiei Luțk a Bisericii Romano-Catolice”, slujba a fost oficiată de „Arhiepiscopul” de Rivne, Ilarion al OCU (aflat sub jurisdicția lui Epifanie), exarhul „Episcopiei” Unite Iosafat și „Arhiepiscopul” de Rivne al ereziei papale, p. Vladislav Chaika, precum și alți „preoți” locali^[22].

f) „Mitropolitul” de Pereiaslav Alexandru, care este unul dintre cei doi arhierei care au părăsit Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina și s-au alăturat noii pseudobiserici a Ucrainei, imediat după înființarea acesteia, în 2018, iar astăzi ocupă funcția de vicepreședinte al Comisiei sinodale pentru relațiile inter-creștine, a participat duminică, 12 ianuarie 2020, la „hirotonia unui episcop catolic de rit grec” (unit), în Catedrala Patriarhală din Kiev a „Bisericii” Unite din Ucraina, unde a fost săvârșită „hirotonia în episcop”a lui Stepan Stus.

La invitația „Arhiepiscopului” greco-catolic al Kievului și al Galiciei, Sviatoslav, „mitropolitul” Alexandru a rostit un cuvânt de felicitare. În cadrul discursului său, „mitropolitul” Alexandru a declarat, între altele, că Preafericitul Mitropolit al Kievului, Vladimir, a discutat cu fostul lider al catolicilor de rit grec (uniți) Liubomir Guzar planuri de unire a ortodocșilor cu catolicii de rit grec din Ucraina. „Mitropolitul” a prevăzut că această unire va avea loc în viitorul apropiat. „Înaintăm pe două căi în același timp, obiectivul nostru este unul și același, dar încă nu a sosit vremea. Dar într-o zi vom vedea că acest lucru se va întâmpla. Frați și surori, sunt sigur că vom vedea această clipă. Ceea ce nu au putut face ei, vom face noi”, a afirmat în mod sugestiv „mitropolitul” Alexandru.

De asemenea, adunarea ierarhilor uniți prezenți acolo a numit-o „plenitudine ecleziastică”, spunând că „astăzi văd o plenitudine ecleziastică, o foarte bună, mare plenitudine, care și-a pus mâinile peste ea, iar voi, împreună cu noi, vă veți asuma această povară. O povară nu de slavă, nu de cinstiri, ci de responsabilitate în fața lui Dumnezeu și în fața poporului lui Dumnezeu”.

„Mitropolitul” i-a oferit apoi noului „episcop” unit un engolpion cu Maica Domnului din bunurile personale ale fericitului Vladimir, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucrainei, al cărui secretar a fost pentru mai multă vreme.

„Permiteți-mi ca astăzi să vă ofer ceva din cele care mi-au mai rămas încă în veșmântar de la fericitul mitropolit Vladimir. Acest engolpion, care o înfățișează pe Maica Domnului. Fie ca Maica Domnului să fie ocrotitoarea slujirii dumneavoastră și însuflețitoarea dumneavoastră pe calea pe care ați fost așezat„, a subliniat domnul Alexandru^[23].

Η) Chestiunea ucraineană este o problemă soteriologică, pentru că erezia și schisma, și mai ales ecumenismul și pseudosinodul din Creta, nu îl mântuiesc pe om, ci îl conduc, nu spre mântuire, ci la pierderea sufletului.

Din nefericire, Înaltpreasfinția Voastră, lucrurile sunt foarte, chiar foarte grave. Fiindcă cel care recunoaște noua pseudobiserică ucraineană schismatică și eretică nu acceptă doar schisma și lipsa hirotoniei sau autohirotonirea, ci, mult mai rău, maniera unită de unire mincinoasă a Bisericii Ortodoxe cu feluritele erezii, adică reaua unire cu uniții, cu erezia papismului și cu eresiarhul papa, prin intermediul panereziei ecumenismului și al pseudosinodului din Creta. Acest lucru este demonstrat de relațiile foarte bune pe care le au atât Patriarhul Bartolomeu, cât și Epifanie cu uniții din Ucraina și cu liderul acestora, „arhiepiscopul” Sviatoslav Șevciuc. Prin urmare, se pune problema comuniunii euharistice de tip ecumenist.

În cele din urmă, a avea comuniune ecleziastică și duhovnicească cu schismatici și chiar nehirotoniți, auto-hirotoniți, caterisiți și afurisiți, care sunt și ecumeniști, nu este o chestiune de „natură administrativă”, ci o chestiune de „credință” și de „acribie”.

Înaltpreasfinția Voastră,

Am sperat, cu îngrijorare, că Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, depășind sentimentele și criteriile patriotice și etnofiletiste legate de „Patriarhul Neamului”, pe care unii ierarhi nu au ezitat să le expună prin declarații pompoase lipsite de noimă, va promova eclesiologia Trupului unic al lui Hristos, că nu va trece cu vederea cămașa sfâșiată în Biserica Locală din Ucraina, deoarece sfâșierea se va extinde în Biserica Sobornicească, la întreg trupul cel unul și că nu îl va încuraja pe Patriarhul Bartolomeu prin recunoașterea „autocefaliei”  nu doar să legifereze sfâșierea, ci să o și extindă prin persecuții ale schismaticilor împotriva Bisericii Canonice, membră a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, și până și printr-o nouă schismă din cea veche, din partea „patriarhului” caterisit și anatematizat, Filaret Denisenko. Din păcate, speranțele ne-au fost dezmințite și îngrijorările ne-au fost confirmate. Biserica Greciei a recunoscut oficial noua pseudobiserică a Ucrainei și pe liderul acesteia, Epifanie. Aceasta rezultă din următoarele fapte:

a) Referatul comun (23-05-2019) al celor două comisii sinodale pentru probleme dogmatice și canonice și pentru probleme la nivel interortodox, potrivit căruia, „cercetând problema autocefaliei Bisericii Ucrainei, din punct de vedere canonic, dar și juridic, cu respect susținem că nu există niciun impediment în calea recunoașterii autocefaliei Bisericii ucrainene și a acordului absolut al Bisericii Greciei cu Patriarhul Ecumenic”^[24].

b) Rugăciunea comună necanonică a Arhiepiscopului Ieronim al II-lea al Atenei și al întregii Grecii cu pseudomitropolitul schismatic Epifanie în timpul Vecerniei mari (10/0­6/2019) la Sfânta Mănăstire „Izvorul Tămăduirii” – Balıklı, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, oficiată de Patriarhul Bartolomeu, care își serba ziua onomastică^[25].

c) Comunicatul oficial al Sinodului Permanent din 28 august 2019, prin care a recunoscut „dreptul canonic al Patriarhului Ecumenic de a acorda autocefalia, precum și prerogativa Întâistătătorului Bisericii Greciei de a trata mai departe problema recunoașterii Bisericii Ucrainei”^[26].

d) Comunicatul oficial al Sinodului Ierarhiei din data de 12 octombrie 2019^[27], prin care „a admis hotărârea Sinodului Permanent din 28/08/2019 și referatul Arhiepiscopului Ieronim al II-lea al Atenei și al întregii Grecii^[28], care a susținut recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Republica independentă Ucraina de către Biserica noastră, adică a recunoscut dreptul canonic al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și prerogativa Întâistătătorului Bisericii Greciei de a trata mai departe problema recunoașterii Bisericii Ucrainei”. Potrivit Comisiei pentru Presă, formate din trei membri, arhierei,din mitropoliții Ierotei de Nafpaktos, Dorotei de Syros și Hrisostom de Patra, „comunicatului de presă i s-a dat citire în auzul tuturor și în urma corecturilor făcute de către Arhierei, a primit forma finală și a constituit decizie a Ierarhiei”^[29].

În aceeași zi (10-10-2019), într-o scrisoare a sa, pseudomitropolitul Epifanie „și-a exprimat recunoștința față de Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al întregii Grecii și față de toți ierarhii care, în Sfântul Sinod al Ierarhiei, au susținut poziția Patriarhiei Ecumenice și au urmat hotărârile canonice și istorice ale acesteia, deschizând calea unei conlucrări depline între cele două Biserici Locale Autocefale, la toate nivelurile^[30].

Ziua următoare (13-10-2019), Patriarhul Bartolomeu, în predica ținută în Biserica Patriarhală, a declarat că „Sfântul Sinod al Ierarhiei Preasfintei Biserici a Greciei a luat o hotărâre istorică, potrivit căreia, pe de o parte, este recunoscut și confirmat dreptul exclusiv al Patriarhiei Ecumenice de a acorda Autocefalie acolo unde este nevoie și, pe de altă parte, în baza acestui drept al Patriarhiei noastre, Preasfânta Biserică a Greciei a recunoscut autocefalia acordată cu câteva luni mai înainte de Patriarhia noastră Bisericii Autocefale recent înființate din Ucraina. … Mulțumim pe această cale Bisericii surori a Greciei și ne exprimăm recunoștința față de PreafericitulPreședinte al Sinodului Ierarhiei, Arhiepiscopului Ieronim al Atenei și al întregii Grecii,care a luat inițiativa și a condus evoluția lucrurilor spre fericitul rezultat de ieri”^[31].

e) Slujba comună la care Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei și al întregii Grecii a participat alături de Patriarhul Bartolomeu în biserica Maica Domnului Ahiropíitos din Tesalonic în ziua de 19/19/2019, unde a fost pomenit pseudomitropolitul schismatic și excomunicat Epifanie al Kievului^[32].

f) Trimiterea unei Epistole Irenice (21/10/2019) de către Ieronim al II-lea al Atenei și al întregii Grecii către pseudomitropolitul Epifanie^[33], prin care i-a acordat sărutarea iubirii frățești și i-a întins mâna spre comuniunea bisericească.

g) Pomenirea pentru prima dată în Diptice a schismaticului Epifanie de către Arhiepiscopul Ieronim al II-lea al Atenei și al întregii Grecii în timpul Sfintei Liturghii din 10/11/2019 în Catedrala din Atena^[34], fapt ce are loc acum la fiecare Liturghie la care e prezent Arhiepiscopul.

h) Comunicatul oficial al Sinodului Permanent din 11/12/2019^[35] al Bisericii Greciei, potrivit căruia „Biserica Greciei a hotărât în chip firesc cu privire la Ucraina” și

i) Includerea în Dipticele anului 2020 ale Bisericii Greciei a acordării Tomosului de Autocefalie ca eveniment istoric și a numelui lui Epifanie ca al cincisprezecelea „ÎNTÂISTĂTĂTOR”. Mai exact, la pagina 29 și în coloana EVENIMENTE ISTORICE se scrie: „2019. (Ianuarie 2016). Tomosul patriarhal și sinodal pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina”. De asemenea, la pagina 370, cu titlul „PATRIARHIILE VECHI ȘI BISERICILE AUTOCEFALE”, este trecut ca al 15-lea „Întâistătător”, „EPIFANIE al Ucrainei, Mitropolit al Kievului și a toată Ucraina”^[36].

La 5/01/20, când s-a împlinit un an de la semnarea și acordarea „Tomosului de autocefalie” schismaticilor și ereticilor din Ucraina, în timpul cuvântării sale ținute în biserica „Sfântul Gheorghe” din Fanar, Patriarhul Bartolomeu și-a exprimat din nou felicitările către Patriarhul Teodor al Alexandriei și către Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al întregii Grecii, pentru acordul lor cu decizia Patriarhiei Ecumenice și pentru înscrierea în Diptice a lui Epifanie, Mitropolitul Kievului și a toată Ucraina^[37].

O consecință firească a celor de mai sus a fost refuzul Arhiepiscopului Ieronim de a merge la întâlnirea Întâistătătorilor,care a avut loc la Amman, Iordania, în data de 26/02/2020, la invitația Patriarhului Teofil al III-lea al Ierusalimului, cu justificarea nemaiîntâlnită în istoria bisericească, potrivit căreia „convocarea de întruniri și adunări ale Întâistătătorilor ortodocși este prerogativa canonică a Preasfinției Sale Patriarhul Ecumenic^[38].

În sfârșit, în luna februarie sau martie a anului în curs ar fi trebuit să aibă loc vizita oficială a lui Epifanie în Biserica Greciei și comuniunea bisericească deplină în cadrul unei  slujbe la care aveau să ia parte Epifanie, Ieronim și Sfântul Sinod și pomenirea, care pentru moment a fost amânată din cauza măsurilor de siguranță impuse din pricina așa-numitei „pandemii a coronavirusului”. Într-un interviu recent din data de 6/01/2020 despre planurile sale de viitor pentru o vizită în Patriarhia Alexandriei și în Biserica Greciei, Epifanie a spus: „Se fac pregătiri pentru vizita mea. Mai întâi este vizita la Patriarhia Alexandriei, pentru că este a doua Biserică, ca loc de cinste, după Patriarhia Ecumenică. Cred că o astfel de vizită va avea loc în februarie sau în martie. Și după aceea vom vizita și Atena”^[39].

Consecința celor de mai sus a fost faptul că Patriarhia Rusiei, prin decizia sa sinodală din 17 octombrie 2019, a întrerupt comuniunea de rugăciune și euharistică cu toți arhiereii Bisericii Greciei, care au acceptat sau acceptă în această comuniune reprezentanți ai comunităților schismatice necanonice ucrainene, întrerupând, de asemenea, și pomenirea în Diptice a numelui Arhiepiscopului Ieronim al II-lea al Atenei și al întregii Grecii^[40]. În data de i noiembrie 2019 Centrul de Turism Religios al Bisericii Ruse a publicat o listă a primelor Mitropolii, care au avut comuniune cu reprezentanți ai pseudobisericii din Ucraina. Conform listei, primele Sfinte Mitropolii pe care agențiilor de turism ruse le este interzis să le viziteze, sunt Arhiepiscopia Atenei și Mitropoliile 1) Langadá, Lití și Rendíni, 2) Véria, Náusa și Kambanía, 3) Arta, 4) Trikki și Staghí, și 5) Dimitriás și Almyrós^[41].

6. Opoziția dvs. declarată

Înaltpreasfinția Voastră,

Este bine cunoscut faptul că vă opuneți cu fermitate recunoașterii „autocefaliei” ucrainene, așa cum o demonstrează textele publicate de Dvs., circularele pastorale, precum și interviurile și intervențiile Dvs. publice. Nu aveți comuniune bisericească cu schismaticii și ereticii din Ucraina și nici nu l-ați pomenit pe pseudomitropolitul Kievului, Epifanie. Bine ați făcut și mai întâi ați depus la procesele verbale ale Sinodului Permanent din august 2019 și ale Sinodului Ierarhiei din octombrie 2019, dar și public, opoziția dvs. față de presupusele „hotărâri” ale acestora, și în al doilea rând v-ați distanțat public de „hotărârile” mai sus numite și ați luminat astfel credincioșii Bisericii și în al treilea rând ați semnat împreună cu alți trei arhierei o epistolă comună, care fost trimisă tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, solicitându-le să ia inițiative pentru convocarea unui Sinod Panortodox cu privire la rezolvarea problemei ucrainene.

În ceea ce privește epistola Dumneavoastră comună, să îmi îngăduie Înaltpreasfinția Voastră să observ, cu fiască smerenie, că nu așteptăm ca cei care au avut comuniune cu schismaticii eretici ucraineni să convoace ei înșiși un sinod ca să se autocondamne. Mai degrabă se vor justifica și nici nu se pune problema să fie convocat vreodată un Sinod panortodox, pentru că știu că marea majoritate a Bisericilor Locale sunt împotriva lor. Din acest motiv, pare utopic și bizar apelul adresat Patriarhului Bartolomeu pentru convocarea unui Sinod Panortodox. Este ca și cum i-ați cere în mod naiv Patriarhului Ecumenic „să se sinucidă” ecleziastic, convocând un sinod panortodox împotriva propriei persoane! Totodată, pare și o indirectă fugă de responsabilitate din partea celorlalți Întâistătători, precum și de posibilitatea pe care o au, de a convoca sinod și fără Patriarhul Bartolomeu, pentru a rezolva problema ucraineană. În sfârșit, în epistola comună nu se face asocierea adecvată între chestiunea ucraineană și noua eclesiologie de tip papala Fanarului, ecumenism, pseudosinodul din Creta, noul primat al Constantinopolului (prim fără egali – primus sine paribus) și unirea cu Papa, cu uniții și cu alți eretici.

Desigur, permiteți-mi să subliniez în acest punct că acest efort comun și rezultatul epistolei au fost zădărnicite dintru început de unul dintre semnatarii acesteia, Mitropolitul Pireului, care, cu totul imprudent, a făcut public acest gest încă înainte ca epistola să fi fost alcătuită și expediată^[42] și bineînțeles, s-a anulat pe sine însuși de vreme ce, după semnarea ei, a slujit de sărbătoarea Sfântului Spiridon (12/12/2019) în Pireu cu Mitropolitul Ioan de Langadás^[43], care a slujit împreună cu pseudomitropolitul Kievului și cu cei care au fost alături de acesta și cu Arhiepiscopul Ieronim al II-lea, care a recunoscut pseudobiserica ucraineană și pe liderul acesteia, pe care l-a pomenit pentru a nu știu câta oară, în catedrala din Pireu de sărbătoarea Botezului Domnului în anul 2020^[44].

7. Ce ar mai trebui să faceți?

După umila mea părere, Înaltpreasfinția Voastră, gesturile Dvs. mai sus amintite sunt lăudabile, dar ele nu sunt suficiente. Dacă ați dori ca problema să fie abordată de la rădăcină, ar mai trebui:

a) Să solicitați convocarea unui nou Sinod extraordinar al Ierarhiei Bisericii Greciei, la care să se realizeze un vot canonic și să se adopte o hotărâre canonică privitor la problema ucraineană.

b) Să faceți apel la Consiliul de Stat împotriva nerespectării procedurii legale de vot în cadrul sinodului extraordinar al Bisericii Greciei din 12/10/2019 referitor la chestiunea ucraineană.

c) Să solicitați demisia Arhiepiscopului Ieronim al II-lea al Atenei și al întregii Grecii din Sinodul Ierarhiei, deoarece a comis abaterile anticanonice descrise în secțiunea 5, necanonic și fără aprobarea Ierarhiei.

d) Să solicitați Sinodului Ierarhiei demisia Arhiereilor care au constituit Comisia pentru presă, pentru că, având încuviințarea Arhiepiscopului, au prezentat o hotărâre a Ierarhiei, care încă nu exista, ca fiind una pozitivă în favoarea recunoașterii pseudoautocefaliei ucrainene, comițând un puci.

e) Până când problema va fi rezolvată, să întrerupeți pomenirea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, pentru că i-a recunoscut pe schismaticii eretici din Ucraina ca Biserică și nu mai învaţă cuvântul adevărului lui Hristos, înlocuind pomenirea:„Întâi pomeneşte, Doamne, pe Sfântul nostru Sinod, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău”,cu pomenirea: „Întâi pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău”.

8. Recunoașterea indirectă a schismei și ereziei din Ucraina prin pomenirea Sfântului Sinod care nu mai învaţă cuvântul adevărului

Înaltpreasfinția Voastră,

Se știe că, în calitate de Ierarh al Bisericii Autocefale a Greciei, ori de câte ori săvârșiți Sfânta Liturghie în Sfânta Mitropolie de Kýthira și Antikýthira, faceți de două ori pomenirea Sfântului Sinod, al cărui membru și sunteți. Prima dată, în timpul rugăciunii rostite pe solee, la Vohodul cel Mare, când, ținând în mâinile dvs. Sfântul Disc, spuneți: „pe Sfântul Nostru Sinod”, și a doua oară, după rugăciunea pe care o rostiți la „Mai ales …” în fața Sfintei Mese, pomeniți: „Întâi pomeneşte, Doamne, pe Sfântul nostru Sinod, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău”.

Pomenirea aceasta este însă goală și lipsită de conținut, Înaltpreasfinția Voastră, din moment ce Sfântul Sinodal Bisericii Greciei a recunoscut în cel mai oficial mod, așa cum am arătat mai sus, pseudobiserica ucraineană schismatică și eretică și ecumenistă și pe liderul acesteia, Epifanie, și are cu aceasta comuniune ecleziastică deplină. Prin urmare, nu învaţă cuvântul adevărului lui Hristos, ci mai degrabă propovăduiește o învățătură greșită. Nu e „Sfânt”, ci mai degrabă profan. Sfântul Sinod, cu declararea schismei ca biserică, devine excomunicat, conform canonului 2 al Sinodului local din Antiohia (341 d.H.), care spune: „nu le este iertat însă să aibă comuniune cu cei excomunicați […]. Iar de se va vădi că vreunul dintre episcopi, sau preoți, sau diaconi, sau oarecare din canon (catalogul clericilor) va avea comuniune (euharistică) cu cei excomunicați, și acesta să fie excomunicat ca unul ce tulbură canonul Bisericii”^[45]. Având deci Înaltpreasfinția Voastră comuniune ecleziastică cu excomunicatul Sfânt Sinod, a cărui pomenire faceți, deveniți și Dumneavoastră excomunicat, chiar dacă teoretic nu sunteți de acord cu recunoașterea schismaticilor eretici din Ucraina.

V-ați gândit, oare, Înaltpreasfinția Voastră, că, la înfricoșătorul ceas al Sfintei Liturghii și în fața Sfintei Mese, pomenind Sfântul Sinod și prezentându-l ca învățând cuvântul adevărului, deși în realitate nu face aceasta, săvârșiți, cu știință sau fără știință, păcatul minciunii în fața Însuși Sfântului Trup și a Sfântului Sânge al lui Hristos? Această minciună este rostită și o aude adunarea credincioșilor din biserică, care este astfel de acord, din neștiință, cu cele spuse. Dar cât este de corect și cu putință ca Fiul lui Dumnezeu, Hristos, Care este Însuși Adevărul, să accepte o asemenea minciună, pronunțată de buze arhierești? Și cât avem noi, clerul, dreptul de a minți în fața Dumnezeu-Omului Iisus Hristos, Mântuitorul și Izbăvitorul și Domnul nostru? Nu credeți, Înaltpreasfinția Voastră, că prin pomenirea Sfântului Sinod ca învățând cuvântul adevărului, propovăduiți public, cu capul descoperit, în Biserică, recunoașterea schismei ca Biserică?

Spre întărirea celor de mai sus, și pentru a nu crede că acestea sunt invenția mea și propria mea gândire și poziție, aș dori să fac cunoscute Înaltpreasfinției Voastre câteva pasaje demne de atenție din scrisoarea mărturisitoare a Părinților din Sfântul Munte, din timpul împăratului Mihailal VIII-lea Paleologul și al Patriarhului Ioan al XI-lea Vekko sal cugetătorilor de cele ale latinilor.

Sunt Cuvioșii Mucenici Părinți care au fost omorâți în Muntele Atos pentru credința sfântă și ortodoxă, de cei ce cugetau cele ale latinilor,al căror sobor se prăznuiește în Duminica a II-a după Rusalii. Aceștia sunt: a) Cuvioșii Mucenici Părinți de la Mănăstirea Zografu (22/09), b) Cuvioșii Mucenici Părinți de la Mănăstirea Vatoped (04/01), c) Cuvioșii Mucenici Părinți de la Mănăstirea Iviron (13/05), d) Cuvioșii Mucenici Părinți din Careia, și cu deosebire Protosul Sfântului Munte, Cozma (05/12), e) cei doisprezece Cuvioși Mucenici Părinți de la Mănăstirea Cutlumuș (în Duminica a II-a a lui Matei), și f) Cuvioșii Mucenici Părinți de la Mănăstirea Xenofont (în Duminica a II-a a lui Matei).

Spun deci Părinții aghioriți:„Dar dacă nu ne este îngăduit nici să-l salutăm [pe papa] pe drum, dacă ni se interzice să-l aducem într-o casă obişnuită, atunci cum să-l primim nu în casă, ci în biserica lui Dumnezeu, în însăși Sfânta Sfintelor, la tainica şi înfricoşătoarea cină a preacuratului Fiu al lui Dumnezeu, astfel ca [Fiul] Cel fără de păcat să ne împace cu Tatăl şi cu Sine şi să curățească păcatele noastre cu însuși sângele Său? Ce iad va striga pomenirea celui care pe bună dreptate s-a despărţit de Duhul Sfânt, din pricina semeției sale împotriva lui Dumnezeu şi a Sfintelor Taine şi prin asta se va face vrăjmaş al lui Dumnezeu? Căci dacă numai simplul salut ne face părtaşi la faptele cele viclene ale acestuia, atunci cu cât mai mult nu face aceasta pomenirea sa răsunătoare, mai ales în clipa când privim cu înfricoşare Dumnezieștile Taine? Iar dacă Cel Care stă înaintea noastră este Însuşi Adevărul, atunci cum e cu putință să îngăduie o atât de mare minciună – adică papa să fie socotit în rândul celorlalți patriarhi ortodocși? Oare în timpul săvârșirii Înfricoșătoarelor Taine vom juca teatru și vom prezenta ceea ce este inexistent ca existent [adică erezia ca Ortodoxie]?… Și cum să rabde acestea sufletul ortodox și să nu se depărteze îndată de comuniunea acestora care l-au pomenit și să nu-i socotească drept vânzători de cele sfinte?”^[46]

Tocmai din acest motiv, Înaltpreasfinția Voastră, și în contextul lipsei comuniunii, v-am rugat călduros și în genunchi în cadrul discuției noastre, ca fiul față de tată și ca preot față de episcop, ca să întrerupeți pomenirea Sfântului Sinod, „care drept învaţă cuvântul adevărului” lui Hristos. În locul acesteia, atunci când săvârșiți Sfânta Liturghie, puteți face pomenirea astfel: „pe toţi episcopii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău”. Justificarea schismei și oficializarea ei nu este învățare a cuvântului adevărului. În caz contrar, continuând pomenirea Sfântului Sinod, vă aflați, din păcate, – Doamne, ferește! – mințind și păcătuind în fața Sfintei Mese și, cel mai rău, recunoscând schisma și erezia ucraineană și fiind în comuniune în chip indirect, dar clar cu aceasta. V-am atras atenția că trebuie să vă distanțați imediat de Sfântul Sinod, prin încetarea comuniunii și să le fiți de folos și celor care intră în alcătuirea lui, pentru că se vor întreba din ce motiv ați întrerupt comuniunea și pomenirea, dar veți păzi și turma credincioșilor, ajutându-i să nu fie implicați în schismă.

La fel, Înaltpreasfinția Voastră, ori de câte ori săvârșiți Sfânta Liturghie în altă Sfântă Mitropolie, pomeniți o dată numele mitropolitului locului înainte de cântarea „Apostolului” și de două ori Sfântul Sinod, potrivit celor spuse mai sus. Însă, Înaltpreasfinția Voastră, atunci când slujiți în altă Mitropolie, cum puteți să pomeniți mitropoliți care acceptă în mod direct sau indirect pseudobiserica ucraineană?

Sâmbătă, 25-01-2020, când s-a făcut prăznuirea celui între Sfinți Părintele nostru Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului, ați slujit în biserica „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din Paleá Kokkiniá din Sfânta Mitropolie a Pireului și, potrivit rânduielii bisericești, ați pomenit numele mitropolitului locului.La fel ați făcut și duminică, 16/02/2020, când ați slujit în biserica „Sfânta Paraskeví” din Nea Kallípoli-Pireu. Dar Mitropolitul Pireului, după cum se știe, în ziua de 12/12/2019 a slujit în biserica „Sfântul Spiridon” din Pireu împreună cu Mitropolitul Ioan de Langadás, Lití și Rendíni, care acceptă formațiunea ucraineană și care a slujit împreună cu pseudomitropolitul schismatic și eretic Epifanie al Kievului. De asemenea, Mitropolitul Pireului, în ziua Botezului Domnului a anului 2020, a slujit cu Arhiepiscopul Ieronim, care, la Sfânta Liturghie, l-a pomenit încă o dată pe schismaticul Epifanie în diptice, drept al XV-lea „Întâistătător”, fără ca Mitropolitul Pireului să aibă în acel moment nicio reacție. Comunicatul Mitropoliei Pireului^[47], dat pentru a justifica actele de nejustificat ale Mitropolitului, este inadmisibil, diplomatic, antipatristic, mai degrabă legalist decât teologic, dogmatic și patristic. Înaltpreasfinția Voastră cum l-ați pomenit, după toate acestea, pe Mitropolitul Pireului?

V-ați întrebat vreodată dacă, prin ambele aceste acțiuni, pomenirea Sfântului Sinod și pomenirea mitropoliților mai sus menționați ca învățând cuvântul adevărului, aveți comuniune ecleziastică cu aceștia și anulați în esență – să nu fie! – toate luptele însemnate și lăudabile pe care le-ați dus până acum împotriva problemei ucrainene?

9. Combaterea argumentelor

Înaltpreasfinția Voastră,

a) Referitor la cele de mai sus, în cadrul discuțiilor noastre, ați răspuns că nu veți întrerupe pomenirea Sfântului Sinod; pentru că nu va avea niciun efect, pentru că, odată ce veți întrerupe pomenirea, veți fi chemat să dați socoteală înaintea Sinodului și veți putea fi pedepsit, să fiți alungat din Mitropolie, să fiți îndepărtat din scaun, să fiți caterisit, iar în locul Dvs. ar putea fi ales un alt mitropolit cu cuget ecumenist. Dvs. preferați, ați spus, să fiți în Sinod ca o voce a opoziției.

Înaltpreasfinția Voastră, îngăduiți-mi, să remarc următoarele: În primul rând, până acum niciun preot al Bisericii Greciei, care a întrerupt pomenirea episcopului său, nu a fost caterisit, cu atât mai puțin un episcop, ca Dvs. În al doilea rând, ar fi o mare cinste pentru Dvs. să fiți „pedepsit”, eventual, de un astfel de „Sfânt Sinod”, care se află în comuniune ecleziastică deplină cu ecumenismul, cu Kolymbari și cu schisma din Ucraina. În al treilea rând, veți dovedi consecvență în cuvântși în faptă. În al patrulea rând, clericii și oamenii credincioși ortodocși pe Dvs. vă vor recunoaște ca episcop canonic și se vor strânge și mai mult în jurul Dvs. În al cincilea rând, veți reînvia în epoca noastră modernă cugetul ferm, luptător și mărturisitor al sfinților preacuratei noastre credinței, al Părinților aghioriți, dar și al Fericiților Înaltpreasfințiți Mitropoliți ai Bisericii Greciei, Augustin Kantiotis al Flórinei, Pavel de Paramythía și Ambrozie de Eleftherupoli, care au aplicat la vremea lor întreruperea pomenirii. În paranteză aș dori să subliniez că întreruperea pomenirii Patriarhului Atenagora, mare ecumenist și mason, de către Sfântul Munte și de către cei trei mitropoliți mai sus menționați ai Bisericii Greciei a fost principalul motiv al amânării falsei uniri în practică între Ortodoxie și Papism, care fusese convenită la nivel teoretic deja de mai devreme, din 1964. Atâta putere a avut întreruperea comuniunii și a pomenirii, încât pseudounirea a fost amânată. În al șaselea rând și, mai presus de toate, vă veți face bineplăcut lui Dumnezeul Celui întreit în Persoane, Maicii noastre, Născătoarea de Dumnezeu, și mulțimii de Sfinți, care, văzând aplicarea acribiei canonice și patristice de către Înaltpreasfinția Voastră, se vor bucura și se vor veseli.

b) În discuțiile dintre noi ați afirmat că nu a sosit încă momentul potrivit pentru întreruperea pomenirii și că Dvs. veți face întreruperea pomenirii numai atunci când va avea loc unirea, adică atunci când Papa va sluji împreună cu Patriarhul.

Unirea dintre ortodoxie și papism a fost deja decisă prin întâlnirea papei Paul al VI-lea cu Patriarhul Atenagora de la Ierusalim în anul 1964. Era un acord clar privind „unirea în potirul comun”. Această „unire în potirul comun” s-a încercat să se facă prin „ridicarea anatemelor” dintre Vatican și Fanar, care a avut loc la sfârșitul anului 1965. Prin ridicarea anatemelor, cele două părți se refereau la ridicarea schismei și a lipsei comuniunii euharistice. Scopul este, așadar, limpede: „unirea” deplină, Potirul comun. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie urmat un anumit proces, un curs comun. Pentru Patriarhul Atenagora, „există două căi: Dialogul teologic. Și avem de ambele părți teologii care cercetează problema revenirii la cele din vechime. Și pentru că nu am prea multe speranțe de la dialogul teologic … de aceea prefer dialogul iubirii. Să ne iubim! Și ce se întâmplă astăzi? Un mare duh de iubire se răspândește deasupra creștinilor din Răsărit și din Apus. „Deja ne iubim. Papa a spus asta: «Am dobândit un frate și îi spun te iubesc!» Am spus-o și eu: Am dobândit un frate și i-am spus te iubesc! Când va veni acest lucru? Domnul știe. Nu știm. Dar ceea ce știu este că va veni. Cred că va veni. Pentru că nu este posibil să nu vină, pentru că deja vine. Pentru că deja în America împărtășiți pe mulți din Sfântul Potir și bine faceți! Și eu aici, când vin catolici sau protestanții și cer să se împărtășească, le ofer Sfântul Potir! Și la Roma la fel se întâmplă, și în Anglia, și în Franța. Deja vine de la sine. Dar nu se face să vină de la mireni și de la preoți. Trebuie să fie de acord și ierarhia, și teologia. De aceea, încercăm să avem și teologi, astfel încât să vină acest mare eveniment al pancreștinismului. Și odată cu acest mare eveniment, va deveni într-o zi realitate visul nostru, acela al panumanității^[48].

În acest scop a fost elaborat un plan bine gândit al Vaticanului, care este pus în aplicare treptat în strânsă cooperare cu ecumeniștii Fanarului, până când va avea loc pseudounirea deplină dintre ortodoxiei și papism, care se va face după modelul comunităților romano-catolice din Europa de Est. Acest plan a fost dezvăluit de personalități din spațiul bisericesc care au luat parte la dialogurile intercreștine și s-au ocupat cu acestea în profunzime. Unul dintre aceștia, fericitul întru pomenire profesor Ioannis Karmiris, a remarcat: „Papa Paul al VI-lea și teologii romano-catolici din jurul său au realizat un program bine gândit și cuprinzător, al unui ecumenismcentrat pe Roma, în conformitate cu eclesiologia latină^[49]. Profesorul emerit al Facultății de Teologie a Universității din Tesalonic, Preacucernicul Părinte Protoprezbiter Theodoros Zisis, confirmă aceeași realitate: Ei (cei cu cuget latin) „au proiectat și au ticluit unirea prin acorduri secrete, fără a informa toți membrii Delegației, ca să nu existe reacții, așa cum nu sunt informați astăzi credincioșii și nu realizează faptul că unirea se face deja treptat, a înaintat în mod semnificativ prin rugăciuni comune, slujbe comune și recunoaștere ecleziastică reciprocă, astfel încât Potirul comun, atunci când va veni momentul oficializării, să reprezinte doar o pecetluire și o validare a unirii deja existente^[50]. Vrednicul de fericită pomenire pr. prot. Gheorghios Metallinos, în deplin acord cu cei anterior menționați, observă: „De la Patriarhul Atenagora, propovăduitor convins al acestei evoluții, prin Conferinţele Panortodoxe din Rhodos (1961 și 1963) și printr-o serie de acțiuni personale (cum ar fi întâlnirea sa cu Papa Paul al VI-lea la Ierusalim în 1964) și în ciuda reacției în principal a lui Hrisostom al II-lea al Atenei, planul realizat în conlucrare cu Vaticanul a fost promovat și impus, conducând la situația din zilele noastre^[51]. Ierarhul luptător și militant, regretatul mitropolit al Flórinei, Augustin Kantiotis, remarca: „Unirea sau pseudounirea a fost decisă. S-a decis în consfătuiri secrete între Răsărit și Apus, întâlniri de ordin politic, economic și religios, al căror conducător este Papa! … Are loc o trădare profundă și amplă, pe care nu ne-o putem imagina!^[52] Fericitul Mitropolit Hrisostom de Peristeri  subliniază că „frații romano-catolici, indirect sau direct, lasă să se înțeleagă că Biserica Ortodoxă se poate uni cu Biserica Romano-Catolică printr-un fel de unire asemănătoare celei care există între Biserica Romano-Catolică și grupările bisericești unite”^[53].

Dacă luăm în considerare ceea ce Patriarhul Atenagora a dezvăluit în august 1971: „În ’65 am ridicat schisma, la Roma și aici, cu reprezentanți ai noștri acolo și reprezentanți de dincolo aici…”[54], dar și alinierea completă a succesorilor săi, Dimitrie și Bartolomeu, cu linia pe care a trasat-o el, concluzionăm că, cel puțin pentru Fanar, schismă nu mai există și pseudounirea Bisericii Ortodoxe cu sectele a avut loc deja, dar nu este încă „desăvârșită”^[55] . Unirea desăvârșită va avea loc atunci când vom ajunge la Potirul comun. Primul pas către această falsă unire a fost ridicarea anatemelor dintre Roma și Fanar, în decembrie 1965. Aceasta a fost urmată de recunoașterea ecleziastică reciprocă deplină, a Ortodoxiei și a Papismului, ca „Biserici surori”, în 1993, la Balamand. Ceea ce rămâne acum este ca, după ce se va rezolva problema spinoasă a primatului, această unire convenită să fie acceptată de către poporul credincios ai lui Dumnezeu.

Consacrarea „dialogului iubirii”, a unei lungi perioade din 1965 până în 1980, care a precedat Dialogul Teologic, face parte din planul bine gândit, care a fost elaborat de arhitecții pseudounirii, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora la întâlnirea lor de la Ierusalim în decembrie 1964^[56].

Patriarhul Bartolomeu are deja potir comun cu papistașii eretici, cu uniții, cu schismaticii din Ucraina și cu cei care luptă împotriva Bisericii.

În ziua de 01/06/2002, Patriarhul Bartolomeu a oficiat Sfânta Liturghie la Basilica „SfântulApolinarie” din Ravenna, Italia, și a dat Preacinstitele Taine ereticilor papistași mireni, slujind împreună cu Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei. Au fost prezenți atunci și reprezentanți ai mai multor secte și religii^[57].

În ziua de 6/02/2015, Patriarhul Bartolomeu a oficiat Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Vucol” din Smirna și a dat Preacuratele Taine luptătorului împotriva Bisericii Ioannis Boutaris, fost primar al Tesalonicului^[58].

De Botezul Domnului în anul  2019 Patriarhul Bartolomeu l-a împărtășit cu Preacuratele Taine pe fostul președinte al Ucrainei, unitul Petro Poroșenko^[59].

De Botezul Domnului în anul  2019 Patriarhul Bartolomeu a slujit și s-a împărtășit împreună cu pseudomitropolitul schismatic Epifanie al Kievului^[60].

De Botezul Domnului în anul  2020 Patriarhul Bartolomeu a slujit și s-a împărtășit împreună cu pseudomitropolitul schismatic Macarie Maletici de Lviv din noua pseudobiserică ucraineană^[61].

Aș dori, de asemenea, să vă reamintesc de slujbele semi-comune ale Patriarhului Bartolomeu cu eresiarhul papă. Eresiarhul Papă Benedict al XVI-lea a luat parte la Liturghia patriarhală din Fanar (noiembrie 2006), unde Patriarhul, îmbrăcat cu toate straiele arhierești, i-a oferit sărutul iubirii, iar Papa, purtând omofor, a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” și i s-a cântat polihroniu. La fel s-a întâmplat și cu eresiarhul Papă Francisc cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei cel Întâi-Chemat – Sfântul patron Patriarhiei Constantinopolului (noiembrie 2014).

Permiteți-mi să vă reamintesc și de gestul Patriarhului Bartolomeu de a oferi în dar un Sfânt Potir nou-alesului (în Atena) „episcop” de Caracas, Dimitrios Salahas (mai 2008).

Este greșită concepția potrivit căreia linia roșie ar fi slujba comună și potirul comun al Papei cu Patriarhul. Linia roșie trebuia să fie dintru început rugăciunile necanonice cu ereticii, cu cei de alte religii și cu schismaticii. Nu s-a trasat acolo linia de demarcație și am făcut continuu concesii. Trebuia ca linia să fie trasă cel puțin la pseudosinodul din Creta. Nici asta nu s-a întâmplat. Am așteptat ca linia roșie să se traseze în fața recunoașterii și oficializării schismaticilor din Ucraina. Dar nici aici nu s-a făcut asta. „Dacă s-ar fi aplicat întreruperea pomenirii de la început, din cauza rugăciunilor, comune, nu am fi ajuns în acest punct. V-am  îndemnat să purcedeți la întreruperea pomenirii acum, înainte de a fi martori ai slujbei comune și ai potirului comun între Papă și Patriarh, astfel încât să se evite acest lucru, și dvs. mi-ați răspuns că veți întrerupe pomenirea și comuniunea după ce va avea loc slujba comună și potirul comun între Papă și Patriarh. Dar atunci va fi deja prea târziu și gestul dvs. nu va mai avea absolut niciun efect. Cred că până la urmă nici într-un astfel de caz nu veți întrerupe comuniunea, ci și atunci veți încerca să găsiți diverse scuze.

c) În discuțiile dintre noi ați afirmat că îngrădirea părinților din Tesalonic nu are nici un efect

Părinții din Tesalonic (părintele Theodoros Zisis, părintele Nikolaos Manolis, părintele Fotios Vezynias), prin îngrădirea lor de episcopii ecumeniști, s-au asigurat, au ridicat un zid ortodox, cetăți ale Ortodoxiei, pentru a se păzi de erezie și de eretici, de noii filolatini, de noii Vekkos și Kalekas și Varlaam, de schismatici și de filoschismatici care au pus stăpânire pe conducerea Bisericii și pentru a-i păzi și pe credincioșii care văd pericolul și cer ajutor. Ei nu s-au îngrădit de Biserică, ci de erezie și de schismă, de episcopii eretici și schismatici, aplicând Sfintele Canoane și urmând exemplul multor mari Sfinți, care au procedat la fel[62]. Nu au ieșit din Biserică. De asemenea, au făcut cunoscută în întreaga lume îngrădirea, a cărei existență a fost dată uitării și au readus-o în vremea noastră după patruzeci de ani, când a avut loc ultima îngrădire de Atenagora. Desigur, ecumeniștii nu țin cont de nimic, nici măcar de întreruperea pomenirii numelui lor. Dar credeți că este puțin lucru ca un preot să-și facă datoria în mod desăvârșit, pentru a se păzi pe el însuși și turma sa în vremuri de primejduire a credinței?

d) Cu privire la cele de mai sus, puteți opune argumentul potrivit căruia, pomenind Sfântul Sinod, nu vă referiți la majoritatea ierarhilor, care au recunoscut în diverse moduri schisma ucraineană, ci la minoritatea celor care nu au făcut-o.

Potrivit însă articolului 3 din Statutul Bisericii Greciei[63], „Sfântul Sinod al Ierarhiei este Autoritatea Ecleziastică Supremă în Biserica Greciei, alcătuit din Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii, în calitate de Președinte, și din toți mitropoliții în funcție”. Prin urmare, atunci când pomeniți Sfântul Sinod, îl pomeniți pe Arhiepiscopul  Ieronim al II-lea, în calitate de Președinte, și pe toți Mitropoliții Bisericii Greciei.

e) De asemenea, puteți invoca și argumentul potrivit căruia Înaltpreasfinția Voastră sunteți ortodox, aveți cuget ortodox și sunteți cu totul ostil față de formațiunea schismatică din Ucraina și, prin urmare, nu există nicio problemă în acest sens.

Totuși marele Cuvios Părinte și mărturisitor, Sfântul Teodor Studitul, spune: „comuniunea prin singură pomenirea lui (eresiarhului) întinează, chiar dacă cel care pomenește ar fi ortodox” (μολυσμόν ἔχει ἡ κοινωνία ἐκ μόνου τοῦ ἀναφέρειν αὐτόν, οὐκ ἄν ὀρθόδοξος εἴη ὁ ἀναφέρων»)[64]. Adică nu este suficient ca clericul să fie ortodox și să aibă cuget drept, ci trebuie să întrerupă pomenirea și comuniunea. De asemenea, constatăm că Sfântul vorbește despre întinare, prin care se înțelege, desigur, nu o întinarea Tainelor, ci comuniunea ecleziastică ce rezultă din pomenirea numelui ereticului (a Sfântului Sinod, în acest caz).

f) Înaltpreasfinția Voastră, ați mai putea invoca argumentul că, aplicând întreruperea pomenirii Sfântului Sinod, ați fi acuzat că ați săvârșit un act de scindare a unității trupului sinodal al Bisericii Greciei.

Unitatea Bisericii Greciei a fost însă deja cu mult timp în urmă scindată, din cauza acceptării, adoptării și punerii în aplicare a panereziei ecumenismului, a pseudosinodului din Creta și a ereziei și schismei ucrainene. Prin întreruperea pomenirii Sfântului Sinod, veți ridica un zid de pază împotriva ereziei și a schismei, acest gest nefiind nicidecum o acțiune neînțeleaptă și antieclesiastică.

g) Ați mai putea spune că nu puteți suporta greutatea întreruperii pomenirii Sfântului Sinod de unul singur, ci doar în cazul în care s-ar mai găsi și alți Mitropoliți ai Bisericii Greciei, ca să puteți face acest lucru împreună. Desigur, să existe mai mulți Mitropoliți, care să înceteze pomenirea Sinodului, în ciuda dificultății împlinirii unei astfel de realități, ar fi de dorit și o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Până acum, însă, nu s-a anunțat nicio astfel de intenție sau mișcare din partea nimănui. Ar fi bine ca dumneavoastră, ca Mitropolit, să luați măsuri și inițiative pentru o astfel de înțelegere între mitropoliții tradiționali, astfel încât această dorința să ajungă la împlinire. Dar, chiar și în cazul în care răspunsul din partea celorlalți ar fi negativ, atunci și un singur Mitropolit care va purcede la întreruperea pomenirii Sinodului, este suficient, pentru că, din perspectivă ortodoxă, unul și Adevărul, Care este Hristos, alcătuiesc majoritatea.

10. Sfinții Vasile cel Mare și Atanasie cel Mare

În discuțiile pe care le-am purtat mi-ați spus că Sfinții Vasile cel Mare și Atanasie cel Mare nu au făcut îngrădire. Au fost alungați și exilați, dar au rămas în Biserică.

Desigur, Sfinții Vasile cel Mare (330-379) și Atanasie cel Mare (295-373) nu au făcut îngrădire, pentru că nu a fost necesar, deoarece în vremea lor a fost convocat Primul Sfânt Sinod Ecumenic la Niceea (325) care a condamnat arianismul, pe Arie și pe adepții lor și a interzis orice comuniune ecleziastică cu aceștia. Astfel, sfinții menționați au întrerupt orice comuniune bisericească cu arienii și cu simpatizanții lor și același lucru îi îndemnau să facă și pe ortodocșii din acea vreme.

Există, însă, și alți sfinți de mai târziu, care au întrerupt pomenirea episcopilor cu cuget latin.

11. Sfântul Marcu Eugenicul, Arhiepiscopul Efesului, un gigant al Ortodoxiei.

În discuția pe care am purtat-o, când v-am menționat atitudinea și exemplul Sfântului Marcu Eugenicul, a cărui pomenire am prăznuit-o cu câteva zile în urmă (19/01), care după pseudosinodul Ferrara-Florența a întrerupt orice comuniune bisericească cu cei care nu aveau cuget ortodox și cu Sfântul Sinod din vremea sa, mi-ați răspuns că în epoca noastră nu avem vreun sinod de tip Ferrara-Florența și nici nu a avut loc unirea.

Aș dori să vă reamintesc, Înaltpreasfinția Voastră, că important este că Sfântul Marcu nu s-a luptat doar împotriva pseudosinodului de la Ferrara-Florența, fapt cunoscut de mulți, dar s-a luptat și după semnarea acordului și după întoarcerea sa la Constantinopol. De fapt, aceste ultime lupte ale sale, care pentru cei mai mulți sunt necunoscute, au poate o mai mare importanță, pentru că am putea spune că luptele sale din timpul pseudosinodului din Ferrara-Florența nu au avut roadele dorite, atâta timp cât, în final, pseudounirea dintre Ortodoxie și erezia papistă a fost semnată, în timp ce luptele sale după încheierea pseudosinodului au avut un succes total, deoarece au fost pricina restabilirii ortodoxiei și a condamnării pseudosinodului din Florența și a ereziei papiste.

După întoarcerea de la Florența, Sfântul Marcu Eugenicul a avut un singur țel: să lupte pentru a dovedi că pseudosinodul din Florența a fost ilegal, necanonic, neortodox și invalid și la fel și falsa unire dintre  Ortodoxie și Papism, care a fost semnată de toți. Sinedriul lui Caiafa de la Florența trebuia să fie respins cu orice preț de către întregul popor ortodox. Curajosul episcop al Efesului a supus pseudosinodul din Florența și declarație „unionistă” judecății conștiinței ecleziastice a poporului ortodox, străjerul credinței ortodoxe.

De asemenea, Sfântul Marcu a întrerupt comuniunea ecleziastică cu toți cei care au semnat pseudounirea de la Florența și cu cei care le-au urmat acestora. El a refuzat să intre în contact cu noul patriarh filounionist al Constantinopolului Mitrofan și și cu susținătorii acestuia.

El însuși afirmă: „După ce m-am despărțit deci de ei (filolatinii), pentru a fi unit cu sfinții părinți și învățători, fac tuturor cunoscută opinia mea prin scrierile mele, pentru ca oricine dorește, să poată judeca dacă m-am bucurat de învățăturile sănătoase sau dacă am primit unirea care s-a făcut, cu doctrine și învățături denaturate”[65].

S. Syropoulos, referindu-se la procesul de alegere a noului Patriarh, spune că Sfântul Marcu nu a avut comuniune ecleziastică nici cu Sinodul. „Împăratul și conducătorii nu l-au pomenit deloc pe Arhiepiscopul Efesului, ca să ia parte la vot, pentru că l-au găsit despărțit de toți cei care alcătuiau Sinodul„[66].

În afară de încetarea personală a comuniunii ecleziastice cu filounioniștii, Sfântul Marcu îndemna clerul și poporul ca nici ei să nu aibă comuniune bisericească cu eresiarhul „Papă” și cu greco-latinii.

El spune: „Așa că, fraților, evitați comuniunea cu cei care au ieșit din comuniunea Bisericii și pomenirea celor excomunicați. Iată, eu, păcătosul Marcu, vă spun că cel care îl pomenește pe papă ca pe un episcop ortodox, este vinovat, împlinind toate cele ale latinilor și ajungând până la a-și tăia și barba. Cel ce cugetă cele ale latinilor va fi judecat împreună cu latinii și va fi socotit drept călcător al credinței”[67]. „Așadar, fraților, evitați pe cei care introduc și care confirmă inovația latinească”[68]. „Să-i evitați deci, fraților (pe cei ce cugetă cele ale latinilor) și comuniunea cu ei. Pentru că sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, care se prefac a fi apostoli ai lui Hristos”. Și concluzionează: „Stați drepți, păstrând tradițiile scrise și nescrise pe care le-ați primit, ca să nu fiți prinși de amăgirea celor nelegiuiți și să rămâneți fără reazem”[69].

Sfântul Marcu Eugenicul are ceva unic în ceea ce privește întreruperea comuniunii bisericești, care, pe de o parte, va fi o mare pierdere dacă nu ar fi menționat, iar pe de altă parte arată certitudinea pe care a simțit-o, îndepărtându-se de reprezentanții ereziei. Această unicitate rezidă în faptul că a dorit să mențină întreruperea comuniunii bisericești, nu doar în timpul vieții, dar și după moartea sa.

Când Sfântului Marcu i s-a apropiat deci sfârșitul și lângă el se aflau susținătorii săi ortodocși, precum și mulți alții, cu funcții înalte sau oameni de rând, a dat ultimele instrucțiuni, care vorbesc despre întreruperea comuniunii sale bisericești [cu cei ce nu mărturiseau dreapta credință] după moartea sa. Acest text este un vestigiu de mărturisire, care, chiar de ar fi singurul, ne-ar descoperi cine a fost Sfântul Marcu. Arată că, deși se afla la sfârșitul vieții sale, avea o forță tinerească. Ne arată cât de bine a înțeles sfântul valoarea întreruperii comuniunii bisericești și siguranța pe care o simțea în aceasta și că, plecând din viața de aici, avea drept preaînsemnată provizie pentru întâlnirea cu Domnul credința curată și nealterată. Avea conștiința că, întrerupând comuniunea bisericească de aici, de pe pământ, îi va întâlni pe cei care au întrerupt înainte de el comuniunea bisericească, pe sfinți, pe cei prigoniți pentru credință, pe mărturisitorii adevărului și pe toți cei care au iubit curăția și integritatea credinței și pe cei care au suferit pentru ea. Cu toți aceștia se identificase în viața de aici și de aceea și după moarte voia ca ei să știe că el rămâne în această credință.

Principalele puncte ale cuvântării sunt următoarele: Cei cu care întrerupsese comuniunea ecleziastică în probleme de credință, nu a vrut să participe nici la înmormântarea sa, nici la slujba de pomenire care avea să se facă pentru el, cu atât mai puțin ca aceștia, adică Patriarhul și ierarhii lui, pasămite în cinstea lui, să poarte straiele arhierești. Nu a vrut să se creadă de către cei mulți, nici măcar ca o bănuială, că în ascuns ar fi avut comuniune bisericească cu ei. Cu latinii, cu Patriarhul și cu ierarhii nu a dorit să aibă nici o comuniune nici măcar după moarte. A spus că era convins că, cu cât mai mult se depărta de aceștia din punct de vedere bisericesc, pe atât se apropia mai mult de Dumnezeu, se unea cu adevărul și cu sfinții. Și dimpotrivă, cu cât se apropia de ei, pe atât se depărta de Dumnezeu și de învățătorii Bisericii. Nu dorea, spune în final, nici o comuniune bisericească, pentru a nu se amesteca cu credința cele ce nu trebuie amestecate[70].

În vremea noastră, un nou sinod Ferrara-Florența a fost pseudosinodul din Creta (iunie 2016). Ar fi trebuit deci ca după Kolymbari să fi purces la întreruperea comuniunii și a pomenirii, dar nu ați făcut nimic.

12. Sfinți care s-au îngrădit

Permiteți-mi, Înaltpreasfinția Voastră, să vă amintesc care alți sfinți au recurs la îngrădire.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Teofliact, episcopul Nicomidiei, Sfântul Mihail, episcopul Sinadelor, Sfântul Emilian, episcopul Cizicului, Sfântul Eftimie, episcopul Sardelor, Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, starețul Mănăstirii „Locaşul cel mare”, Sfântul  Ștefan, starețul Triglei, Sfântul  Macarie, starețul Mănăstirii Pelekití, Sfântul Ioan, starețul Catarelor, Sfântul Cuvios Nichita, starețul mănăstirii din Mydíkion, Cuviosul Petru de Atróa, Sfântul Teodor Graptós și Sfântul Teofan Graptos, Sfântul Platon Studitul, Sfântul Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului, Sfântul Cuvios Nicolae Studitul, Sfântul Nafcratie Studitul, Sfântul Tadeu Studitul, Sfântul Cuvios Teodor Studitul.

Cei 74 de Sfinți Părinți din Sfântul Munte, din vremea Patriarhului filounionist Vekkos, au suferit moarte martirică, pentru că au mărturisit că nu doresc nici o comuniune bisericească cu patriarhul filolatin.

Sfântul Grigorie Palama, ca ieromonah, a întrerupt pomenirea patriarhului filounionist Kalekas și pentru aceasta a fost anatematizat și întemnițat.

Sfântul Paisie Aghioritul a întrerupt pomenirea patriarhului Atenagora, mare ecumenist și mason. A fost mentorul îngrădirii în Sfântul Munte.

Sfântul Iustin Popovici a întrerupt pomenirea Patriarhului sârb Gherman și a pus capăt oricărei forme de legătură bisericească cu acesta, rămânând zăvorât în mănăstirea sa.

13. Părintele Epifanie Theodoropulos

În discuțiile noastre mi-ați spus că urmați linia părintelui Epifanie Theodoropulos, care nu s-a îngrădit  și nici nu a susținut îngrădirea și de aceea nu vă îngrădiți[71].

În primul rând, aș dori să subliniez că nu trebuie să ne bazăm – ca autoritate – pe o singură persoană ecleziastică, ci pe consensul Părinților și al canoanelor. Astfel, nu ar trebui să ne bazăm doar pe fericitul și venerabilul părinte Epifanie Theodoropulos, care încă nu este canonizat ca Sfânt al Bisericii și a cărui carte „Cele două extreme” (Τά Δύο Άκρα) a avut alt obiectiv,  constituind un răspuns la probleme ale anilor ’70, asociind totul cu marea problemă de atunci a calendarului vechi. Cartea „Cele două extreme” nu a fost scrisă pentru cei îngrădiți, ci pentru îngrădirea specifică stiliștilor și pentru cei care aderau pe atunci la aceștia.

Deși părintele Epifanie nu a recurs el însuși la îngrădire, pentru că, probabil, episcopul său era ortodox, nu a considerat totuși îngrădirea un act anti-eclesiastic, atunci când este aplicată, desigur, așa cum o prevede canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol și nu îi considera  pe cei îngrădiți schismatici și în afara Bisericii, dar se opunea celor care flirtau cu ideile Bisericii Creștinilor Ortodocși Autentici [numele stiliștilor în Grecia] și susținea îngrădirea corectă și conformă sfintelor canoane.

Există câteva puncte din care reiese că părintele Epifanie accepta îngrădirea. Să vedem ce scrie:

„… Iar dacă conștiința nu îi îngăduie cuiva să pomenească numele acestuia (al lui Atenagora), acesta are dreptul, făcând un pas mai departe, să oprească pomenirea aceluia, în conformitate cu canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol. Acesta este însă cel din urmă pas pe care îl poate face cineva, dacă nu dorește să se afle în schisme și răzvrătiri”[72].

Mai jos: „Sfintele canoane oferă dreptul întreruperii pomenirii episcopului sau patriarhului  care propovăduiesc învățături eretice“[73].

Într-un alt punct, părintele Epifanie admite că cel care întrerupe pomenirea episcopului „înaintea condamnării sinodale” nu săvârșește o fărădelege, de aceea nici nu se supune unei epitimii, ci mai degrabă este vrednic de laudă[74].

14. Augustin Kandiotis, Mitropolitul Florinei

În discuțiile noastre, când v-am dat exemplul celor trei mitropoliți ai Bisericii Greciei (Augustin Kantiotis al Flórinei, Pavel de Paramythía și Ambrozie de Eleftherupoli), care au întrerupt pomenirea patriarhului Atenagora, ați menționat că, după cum v-a mărturisit un fiu duhovnicesc al acestuia, Mitr. Kantiotis nu se simțea chiar bine în perioada în care a făcut întreruperea pomenirii pentru că ceilalți l-au izolat.

Ceea ce susțineți, Înaltpreasfinția Voastră, nu este în niciun fel probat și nu este menționat nicăieri în scris. Vă rog să citiți mai bine următoarele rânduri ale Înaltpreasfințitului Augustin Kantiotis: a) „Canonicitatea alegerii și hirotonirii mele”[Ἡ κανονικότης τῆς ἐκλογῆς καὶ χειροτονίας μου], Atena, 1990, pp. 144-151, b) Întreruperea pomenirii… [Ἡ διακοπὴ μνημοσύνου…], revista „Χριστιανική Σπίθα”, p. 646, decembrie 2006, p. 1, c) Ortodoxie versus ecumenism [Ἡ Ὀρθοδοξία ἔναντιτοῦ οἰκουμενισμοῦ], Atena 1990, pp. 305-310. d) Părintele Augustin Kantiotis a cerut  iertare? [Ζήτησε συγγνώμη ὁ π. Αὐγουστῖνος Καντιώτης;], în „Χριστιανική Σπίθα” f. 720, septembrie 2013, pp. 1-2[75]. Dar chiar dacă presupunem că a fost așa, important este că a întrerupt pomenirea lui Atenagora.

15. Sfântul Luca, Arhiepiscopul Simferopolului și al Crimeii

În discuțiile noastre, v-am dat exemplul Sfântului nostru părinte Luca, Arhiepiscopul Crimeii și Simferopolului, medicul și mărturisitorul rus, care a întrerupt orice comuniune bisericească cu formațiunea schismatică „Biserica vie”. În 1924, Sfântul Luca a transformat apartamentul, în care a fost exilat, în orașul Eniseisk, într-o mică mănăstire, într-o parohie care avea permanent credincioși, și acolo săvârșea slujbele zilnice și Sfânta Liturghie, din cauza „Bisericii vii” schismatice, care pusese stăpânire pe biserici și la care au aderat mulți clerici[76], dar nu mi-ați dat un răspuns concret.

16. Cazul Arhim. Hrisostom Spyru

În discuțiile noastre, mi-ați spus că sunteți împotriva îngrădirii, pentru că îl aveți ca un exemplu rău de îngrădire pe fericitul arhimandrit Hrisostom Spyru, teolog și predicator al Sf. Mitropolii de Ydra și Spetses, care a săvârșit anumite nereguli. În octombrie 1983, în timpul păstoririi Mitropolitului Ierotei de Ydra, împreună cu obștea Mănăstirii „Toți Sfinți” din Spetses, s-a lepădat de Ierarhia oficială a Bisericii Greciei din motive de credință, din cauza panereziei ecumenismului. După aceea, Consistoriul sinodal, cu concursul Mitr. Ierotei al Hydrei, l-a caterisit pe pr. Hrisostom și le-a exclus-o din monahism pe stareţă și pe alte monahii din obște.

V-am răspuns că nu cunosc cazul pr. Hrisostom și că îngrădirea trebuie să se realizeze în limitele și în cadrele stabilite de Sfintele Canoane și de Sfinții Părinți. Faptul că părintele Hrisostom a acționat în acest fel nu înseamnă că este și demn de a fi imitat.

17. Acuzații nefondate împotriva mea

a) În continuare m-ați acuzat de zelotism, de schismă, de protestantism. V-am spus că nu am nicio legătură cu zelotismul-stilismul, nici cu protestantismul, împotriva cărora m-am luptat în scrierile mele, și nici nu intenționez să produc o schismă, nici să creez o altă Biserică, nici Sinod, nici să hirotonesc pe cineva.

b) M-ați acuzat de egoism, de osândire, că nu am smerenie, că sunt Mântuitorul Bisericii și judecătorul tuturor, că îmi plac publicitatea, aplauzele, views-urile și like-urile, prin care mi se înalță egoismul, că nu am tact și discernământ. M-ați sfătuit să cercetez adânc în lăuntrul meu pentru a-mi constata egoismul.

V-am răspuns că eu sunt cel mai rău dintre păcătoși și nu Mântuitorul Bisericii sau judecătorul tuturor. Mântuitorul Bisericii este doar Hristos, Care, totuși, acționează prin Sfinții Săi și așteaptă ca păcătoșii să vadă reacția noastră. Am respins acuzațiile Dvs. pe loc, spunând că, dacă mi-ar plăcea aplauzele, views-urile și like-urile și aș dori să câștig adepți, atunci nu aș scrie texte și nici nu aș ține cuvântări despre francmasonerie, sionism, ecumenism, Kolymbari, chestiunea ucraineană și îngrădire, ci aș alege subiecte mai „atrăgătoare”. V-am mai spus că în problemele de credință nu există osândire. Ceea ce se face public trebuie mustrat public. În final v-am spus să-mi arătați unde se găsesc în scrierile sau în cuvântările mele acuzațiile pe care mi le atribuiți, ca să le pot corecta. V-am întrebat dacă e un abuz să mustri devierile ecumeniste ale Patriarhului Bartolomeu.

c) Mi-ați răspuns, acuzându-mă din nou, că nu am plâns și nu m-am rugat cu durere sufletească pentru Patriarhul Bartolomeu. V-am spus că nu am atins o astfel de măsură a sfințeniei, să plâng pentru Patriarh, dar că mă rog în rugăciunea mea personală, fie ca Dumnezeu să îi dăruiască pocăință, fie să „îl ia”, pentru a nu face mai mult rău Bisericii. Oare Sfinții au plâns pentru eretici? Sfântul Nicolae nu a plâns pentru Arie, ci în mijlocul celui dintâi Sfânt Sinod Ecumenic l-a pălmuit!

d) Mi-ați răspuns că Dvs., de fiecare dată când slujiți, îl pomeniți pe Patriarhul Bartolomeu la Proscomidie, scoțând părticică pentru el. V-am spus că eu nu fac lucrul acesta.

Biserica, care este Trupul lui Hristos, avându-L  pe el drept Cap, de fiecare dată când preotul slujește Sfânta Liturghie, este înfățișată și este cu adevărat pe Sfântul Disc în timpul Proscomidiei. Cei pomeniți la Proscomidie alcătuiesc Biserica. Cine este pomenit la Proscomidie? În afară de Miel, de Maica Domnului, de cetele îngerilor și ale sfinților, mitropolitul, cei vii și cei adormiți, cu condiția ca aceștia să fie/fi fost botezați, ortodocși, să aibă/fi avut credință ortodoxă și să trăiască/fi trăit ortodox. Așa că vă întreb: Patriarhul Bartolomeu, care este principalul vinovat de promovarea panereziei ecumenismului, de organizarea pseudosinodului din Creta și de crearea unei schisme panortodoxe, din pricina recunoașterii ca Biserică a schismei pe care marele teolog și mărturisitor Nikolaos Sotiropulos pe bună dreptate l-a numit „căpetenie a ecumeniștilor și a trădătorilor Credinței”, spunând că „dintre toți ereticii până în secolul de azi, secolul XXI, nu a existat un la fel de mare eretic ca Bartolomeu”[77] are dreptul de a fi pomenit la Proscomidie? Bineînțeles că nu! Pentru că s-a făcut prin cuvânt și prin faptă dușman al lui Dumnezeu și s-a despărțit demult de Biserică. În orice caz, nu știu de vreun sfânt care să fi pomenit la Proscomidie pe cineva care a căzut din dreapta credință.

e) Totodată, m-ați acuzat că toate acestea, ceea ce spun și fac, au ca motiv interesul personal. V-am răspuns, amintindu-vă că sunt un preot căsătorit și că nu este posibil să fiu promovat Episcop, Mitropolit, Arhiepiscop sau Patriarh. De asemenea, v-am menționat că nu am motive ascunse, ci ceea ce spun și fac izvorăște din sufletul și din inima mea și constituie o poruncă a conștiinței și îmi aduce mai degrabă pagube decât beneficii.

f) În continuare, v-am întrebat ce ați face dacă eu, din motive de conștiință, aș dori să îmi intensific reacția și să urmez calea îngrădirii. Mi-ați spus că, dacă aș vrea să urmez îngrădirea, să merg într-o altă Mitropolie și să fac asta (sic), pentru că nu veți permite să se întâmple așa ceva în Mitropolia și în insula Dvs.

g) În cele din urmă, m-ați întrebat dacă voi declara public că m-am îngrădit. V-am răspuns că gândul meu inițial privitor la această eventualitate este negativ.

18. Importanța pomenirii numelui episcopului la Sfânta Liturghie. Întinarea  prin pomenire.

Înaltpreasfinția Voastră,

În acest punct consider că este de folos să vă explic din ce motiv noi, preoții, pomenim numele episcopului la Sfânta Liturghie, potrivit scrisorii mărturisitoare a Părinților din Sfântul Munte, din timpul împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul și al Patriarhului Ioan al XI-lea Vekkos al cugetătorilor de cele ale latinilor. Aceasta se face nu fiindcă fără pomenirea numelui episcopului nu se săvârșește Taina, așa cum în mod eronat susțin unii ecumeniști, ci pentru a se arăta „comuniunea desăvârșită”, identitatea de credință a celui ce pomenește și a celui pomenit. Părinții Aghioriți fac referire chiar și la explicarea Sfintei Liturghii făcută de Teodor de Andida, potrivit căreia slujitorul pomenește numele episcopului pentru a arăta că face ascultare de întâistătătorul său, că are aceeași credință cu acesta și că este succesor al Sfintelor Taine. Să observăm că aici se vorbește despre întinare, prin care, desigur, nu se înțelege întinareaTainelor, ci comuniunea bisericească, care provine din pomenirea numelui ereticului.

Părinții din Sfântul Munteafirmă: „Căci Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu a socotit din vechime pomenirea numelui ierarhului în timpul sfintelor slujbe drept comuniune desăvârșită. Fiindcă s-a scris în tâlcuirea Sfintei Liturghii că slujitorul pomenește numele ierarhului pentru a arăta că se supune superiorului său, că are comuniune cu el și că prin acesta a primit credința și harul săvârșirii Tainelor. Și marele nostru părinte și mărturisitor Teodor Studitul spune cuiva, într-o cinstită epistolă a sa, următoarele: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie prezbiterului tău să nu-l pomenească pe eresiarh. În legătură cu aceasta nu voi ezita să-ți spun următorul lucru: comuniunea prin singură pomenirea lui întinează, chiar dacă cel care pomenește ar fi ortodox”. Aceasta spune părintele (Teodor Studitul). Dar și înaintea acestuia și Dumnezeu a descoperit acest lucru, spunând: „Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele”[78]; În ce fel au făcut aceasta? Nefăcând deosebire între oamenii spurcați și cei cuvioși, avându-le pe toate comune cu toți. De ce alt exemplu mai clar și mai adevărat decât acesta avem nevoie?”[79].

Cele de mai sus au o legătură nemijlocită cu smerenia mea. Ca preot, aparținând Sfintei Mitropolii de Kýthira și Antikýthira, ori de câte ori am săvârșit Sfânta Liturghie și sfintele slujbe, am pomenit numele dumneavoastră, al episcopului meu, pentru a se arăta „comuniunea desăvârșită”, identitatea de credință dintre noi, ca să arăt că fac ascultare de dumneavoastră, întâistătătorul meu, și că am aceeași credință cu dumneavoastră și că sunt succesor al Sfintelor Taine. De asemenea, când am slujit cu Înaltpreasfinția Voastră, m-am aflat în postura dificilă și neplăcută de a vă auzi pomenind Sfântul Sinod ca drept învățând cuvântul adevărului lui Hristos. Apoi eu vă pomeneam pe dumneavoastră, care pomeneați și continuați să pomeniți Sfântul Sinod. Însă potrivit Părinților aghioriți, are loc întinare, prin care se înțelege comuniunea  bisericească generată de pomenirea de către dumneavoastră a Sfântului Sinod și a numelui dumneavoastră de către mine. Eu însă nu accept că Sfântul Sinod învață drept cuvântul adevărului lui Hristos fiindcă a acceptat panerezia ecumenismului, pseudosinodul din Creta și schisma din Ucraina.

19. Hotărâre

Cu tristețe și durere în suflet constat că îmbrățișați și adoptați linia păgubitoare și antipatristică urmată de Mitropolitul Pireului în privința arzătoarelor probleme bisericești menționate anterior și retorica defăimătoare a acestuia la adresa mea. Concepțiile dumneavoastră și ale mele asupra subiectelor de mai sus sunt diametral opuse. Conștiința mea se opune concepțiilor dumneavoastră și nu se odihnește în poziționările dumneavoastră.

Înțeleg foarte bine poziția dificilă și neplăcută în care va aflați, de a întrerupe pomenirea Sfântului Sinod. Știu că este cu neputință să faceți acest lucru. Nu vă acuz pentru acest lucru și cu atât mai puțin nu folosesc presiunea sau violență ca să o faceți, ci doar persuasiunea cuvântului. Întreruperea pomenirii a trebuie să fie o alegere liberă,  o chestiune de conștiință, și nu una constrângere. Smerenia mea, urmând îndatorirea pe care o am înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, mi-am exprimat firește părerea.

În urma celor de mai sus și fiindcă în niciun caz nu-mi doresc să cad în capcana batjocurii diavolului, care implică pierderea mântuirii și a sufletului meu, dar și a sufletelor credincioșilor turmei mele și dat fiind că răbdarea mea a ajuns la limită și nu mai pot aștepta, cu durere sufletească, dar și cu responsabilitate înaintea lui Dumnezeu Celui întreit Sfânt, înaintea Căruia voi da socoteală, în ziua de 27 ianuarie 2020 v-am adus la cunoștință faptul că de atunci înainte nu mai doresc să slujesc împreună cu un al Preasfinția Voastră, nici să vă pomenesc. Și fiindcă în discuțiile dintre noi mi-ați spus că nu veți permite ca în Mitropolia și în insula dumneavoastră să se întâmple așa ceva, respectându-vă dorința și neavând dispoziția să creez conflicte și tulburări, v-am înștiințat că din acel moment am încetat să mai vin în Mitropolia dumneavoastră și în continuare îmi voi petrece restul vieții în pace și pocăință în locuința mea permanentă din Pireu.

Prin această decizie a mea declar următoarele: a) Nu cred ce credeți dumneavoastră, faptul că Sfântul Sinod drept învață cuvântul adevărului lui Hristos și b) nu doresc ca înaintea Adevărului Însuși, a Sfântului Dumnezeu celui în Treime, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a tuturor sfinților și a Sfintei Mese să aud minciuni și să dau încredințare, prin pomenirea dumneavoastră, care pomeniți Sfântul Sinod, că acesta drept învață cuvântul adevărului.

Epilog

Înaltpreasfinția Voastră,

E îmi pare foarte rău pentru atitudinea definitivă, irevocabilă, dar și potrivită acribiei, pe care am luat-o față de o problemă eclesiologică și soteriologică foarte gravă apărută în Biserică. Nu m-am așteptat niciodată ca Sfântul Sinod al Bisericii Greciei să ajungă să fie ecumenist, schismatic și să iasă din comuniunea Bisericii.

Conștiința mea preoțească și teologică mă obligă să nu mai tac. Este vremea să se ridice stavile puternice și de netrecut împotriva despotismului, a panereziei urât mirositoare, diavolească și masonică a ecumenismului sincretist intercreștin și interreligios și a planurilor acestora, împotriva ereziei și schismei ucrainene, ale căror slujitori smeriți s-au arătat a fi, din nefericire, ierarhii slabi în credința ortodoxă, ecumeniști și iubitori de schisme.

Cred că Înaltpreasfinția Voastră, cu înțelepciunea și discernământul episcopal care vă împodobesc personalitatea, veți înțelege decizia mea de mai sus, la care m-a condus conștiința.

În final aș vrea să precizez că hotărârea mea se sprijină pe fundamente pur teologice și eclesiologice și nu are nicio legătură cu neînțelegeri personale pe care le-aș avea cu dumneavoastră și prin urmare nu implică nicidecum întreruperea legăturilor personale cu Înaltpreasfinția Voastră.

Cu respectul cuvenit și rugându-vă să mă pomeniți,
Protopresb. Ánghelos Anghelakopulos

^[1]   Οικουμενικός Πατριάρχης: «Ἡ πρωτοβουλία τοῦ Πατριάρχῃ Ἱεροσολύμων μὰς προκάλεσε ἀλγεινή ἐντύπωση», [Patriarhul Ecumenic: „Inițiativa Patriarhului Ierusalimului ne-a provocat o dureroasă impresie”], https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/34381-oikoumenikos-patriarxis-i-protoboulia-tou-patriarxi-ierosolumon-mas-prokalese-algeini- entuposi/

^[2] Διακόπτει τήν Κοινωνία μέ τό Οικουμενικό Πατριαρχείο ή Μόσχα καί άποσύρει τούς έκπροσώπους της άπό τίς κοινές έπιτροπές [Moscova întrerupe comuniunea cu Patriarhia Ecumenică și își retrage reprezentanții din comisiile comune], 14-09¬2018, https://orthodoxia.info/news/διακόπτει-την-κοινωνία-με-το-οικουμεν/, ΕΚΤΑΚΤΗ ΈΠΙΚΑΙΡΟΤΗΤΑ: Ή Μόσχα διέκοψε πλήρως τήν Κοινωνία μέ τήν Κωνσταντινούπολη [Moscova a întrerupt complet comuniunea cu Constantinopolul], 15-10-2018, https://orthodoxia.info/news/εκτακτη-επικαιροτητα-η-μόσχα-διέκοψε/, Comunicatul Bisericii Ruse despre întreruperea comuniunii, http://orthodoxostypos.gr/ ολόκληρη-η-απόφαση-της-εκκλησίας-της-

^[3] Cuviosul Nicodim Aghioritul, Πηδάλιον [Pidalion], ed. Β. Rigopulos, Tesalonic 2003, p. 587.

^[4] Ibidem, p. 13.

^[5] Ibidem, p. 14.

^[6] Ibidem, pp. 407-408.

^[7] Cuviosul Nicodim Aghioritul, Πηδάλιον, ed. Β. Rigopulos, Tesalonic, p. 357.

^[8] Ibidem, pp. 407-408.

^[9] Sfântul Ioan Gură de Aur, Εἰς Ἐφεσίους, Ὁμιλία11, 4-5,PG 62, 85-87: „Nimic nu poate să dividă Biserica mai mult ca iubirea de stăpânie! Şi nimic nu poate irita mai mult pe Dumnezeu ca dezbinarea Bisericii! […] «Că nici sângele martiriului nu va putea şterge păcatul acesta». […] De aceea vă spun şi vă mărturisesc că a face schismă în Biserică nu este un rău mai mic decât a cădea în erezie”.

^[10] Ὁ Σεβ. Κυθήρων γιά τό Οὐκρανικό καί τήν ἀποτείχιση [Înaltpreasfințitul Mitropolit de Kýthira despre chestiunea ucraineană și despre îngrădire], 14-06-2019, https://katanixi.gr/2019/06/14/ο-σεβ-κυθήρων-για-το-ουκρανικό-και-την/

^[11] V. Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, „Ποτέδένἀποδέχθηκαπρότασηγιάἀναγνώρισητῆςἀνυπόστατης «Ἐκκλησίας», πούδημιουργήθηκεστήν Οὐκρανία” „Nu am acceptat niciodată o propunere de recunoaștere a „Bisericii” create în Ucraina, a cărei existență este lipsită de orice temei”], 13-10-2019, https://www.romfea.gr/katigories/10-apopseis/32274-peiraios-pote-den-apodexthika-protasi-gia-anagnorisi-tis-anupostatis- ekklisias-pou-dimiourgithike-stin-oukrania/

^[12] Pr. Anastasios Gotsopulos, Μικρὴ συμβολὴ στὸ διάλογο γιὰ τὸ Οὐκρανικὸ «Αὐτοκέφαλο», ΜΕΡΟΣ Β’ [Mică contribuție la dialogul cu privire la „autocefalia” ucraineană, partea a II-a], 04-02-2019, https://mospat.ru/gr/2019/03/15/news171593/, ΟυκρανικόΑυτοκέφαλο. Συμβολήστόνδιάλογο[Αutocefalia ucraineană. Contribuție la dialog], ed. Tesalonic, 2019, pp. 97-101.

^[13] ἈπάντησηΟἰκουμενικοῦΠατριάρχηστόνἈρχιεπίσκοποἈλβανίας [Răspunsul Patriarhului Ecumenic către Arhiepiscopul Albaniei], 20-02-2019, https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/27436-apantisi- oikoumenikou-patriarxi-ston-arxiepiskopo-albanias/

^[14] Kl. Schatz, ΤόΠρωτεῖοτοῦΠάπα[Primatul Papei], trad. M. Rusos-Milidonis, ed. Roés, 2005, pp. 132-133, 264.

[15]Arhim. V. Bakoiannis: „Și ca primus, adică în calitate de autoritate supremă în Biserica Ortodoxă [nota. ed .: „primus” se poate interpreta în mod simplu ca „autoritate supremă”!!!] … Și dacă ar exista dispoziții care i-ar interzice în mod expres Patriarhului Ecumenic să intervină în problema Ucrainei, acestea ar trebui anulate! Pentru că ceea ce nu contribuie la unitatea Bisericii și la mântuirea oamenilor, nu are nicio rațiune de existență în cadrul Bisericii”, în ΠερίΟυκρανίας… [Despre Ucraina…], https://www.romfea.gr/katigories/10- apopseis/26340-peri-oukranias/

^[16] An. Vavúskos, „Τελοῦν ὑπὸ ἔγκρισηοἱ Πράξεις τῆς Ἱερᾶς Συνόδου τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριαρχείου περὶ παραχωρήσεως αὐτοκεφάλου καθεστῶτος”; [Actele Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice legate de acordarea autocefaliei se supun validării?] https://www.romfea.gr/katigories/10-apopseis/26477-teloun-upo-egkrisi-oi-prajeis-tis-ieras-sunodou-tou-oikoumenikou-patriarxeiou- peri-paraxoriseos-autokefalou-kathestotos

[17] Dimitrios Țelenghidis, Ἐπιστολή προςὅλα τά μέλη τῆς Ἱεραρχίας τῆς Ἐκκλησίας τῆς Ἑλλάδος μέ θέμα: «Σχετικά μέ τήνθεσμική νομιμοποίηση τῆς Σχισματικῆς Ἐκκλησίας τῆς Οὐκρανίας» [Epistolă adresată tuturor membrilor Ierarhiei Bisericii Greciei cu tema: „Cu privire la legiferarea instituțională a Bisericii Schismatice din Ucraina], 08-09-2019, https://www.romfea.gr/katigories/10-apopseis/31424-epistoli-kathigiti-tseleggidi-pros-tous-mitropolites-gia-to-oukraniko/

^[18] Ὕμνοι τοῦ σχισματικού Φιλάρετου γιά Βαρθολομαίο καί πυρά κατά Μόσχας – Ἀποδεχόμαστε τά ἔγγραφα τῆς Πανορθόδοξης [Imne ale schismaticului Filaret adresate lui Bartolomeu și rafale împotriva Moscovei – Acceptăm documentele sinodului panortodox], 6-7-2017, http://www.vimaorthodoxias.gr/patriarcheia/item/84715, V. art. nostru „Ὁ ἐκτὸς Ἐκκλησίας αἱρετικός κόσμος ἐπαινεῖ τὴν ψευδοσύνοδο τῆς Κρήτης” [„Lumea eretică din afara Bisericii elogiază pseudosinodul din Creta”], în ΘεοδρομίαΚ2 (aprilie-iunie 2018), Actele manifestării cu tema: „’Ορθοδοξία καί Κολυμπάρι. Δύο χρόνια μετά” [„Ortodoxia și Kolymbari. Doi ani mai târziu”], pp. 278-299, https://www.katanixis.gr/2018/06/blog-post_170.html/

^[19] Ὁ σχισματικός μητρ. Κιέβου Ἐπιφάνιος ἐξυμνεῖτόνπατρ. Βαρθολομαῖο, τόν πατρ. Ἀθηναγόρα καί τήν ψευδοσύνοδο τῆς Κρήτης [Mitropolitul schismatic al Kievului Epifanie îl elogiază pe patr. Bartolomeu, pe patr. Atenagora și pseudosinodul din Creta], 20-10­2019, https://katanixi.gr/2019/10/25/ο-σχισματικός-μητρ-κιέβου-επιφάνιος-ε/

^[20]Ἐπιφάνιος: ἩἕνωσημέτούςΟὐνίτεςεἶναιπιθανή (βίντεο) [Epifanie: Unirea cu Greco-Catolicii este posibilă] (video), 15-05-2019, https://katanixi.gr/2019/05/15/επιφάνιος-η-ένωση-με-τους-ουνίτες- είνα/

^[21]  Καθολικός Ἱερέας συμμετεῖχε σέ ἐγκαίνια Ναοῦ μέ τόν Κιέβου Ἐπιφάνιο [Un preot catolic a participat la sfințirea unei biserici alături de mitropolitul Kievului Epifanie], 14-10-2019,https://www.romfea.gr/ekklisies-ts/ekklisia-tis-oukranias/32288-katholikos-iereas-summeteixe-se-egkainia-naou-me-ton-kiebou-epifanio

^[22]    Νέες συμπροσευχές σέ κοινές ἀκολουθίες τῶν σχισματικῶν τῆς Οὐκρανίας μέ Οὐνῖτες καί Παπικούς [Noi rugăciuni comune la slujbe comune ale schismaticilor din Ucraina, cu uniți și papistași], 15-10-2019, https://katanixi.gr/2019/10/15/νέα-συλλείτουργα-των-σχισματικών-της/, Αποκαλυπτικό Βίντεο γιά τό πώς προετοιμάζουν τήν ένωση άνευ όρων μέ τούς Παπικούς [Video revelator despre modul în care pregătesc unirea necondiționată cu papistașii], 29-12-2019, https://katanixi.gr/2019/12/29/αποκαλυπτικό-βίντεο-για-το-πως-προετο/

^[23] Ὁ Περεγιασλάβ Ἀλέξανδρος προβλέπει ἕνωση μέ τούς Οὐνῖτες στήν Οὐκρανία [Pereiaslav Alexandru prevede unirea cu greco-catolicii din Ucraina], 12-01-2020, https://www.romfea.gr/ekklisies-ts/ekklisia-tis-oukranias/34612-o-peregiaslab-alejandros-problepei-enosi-me-tous-ounites-stin-oukrania/,

^[24]ΑΠΟΚΛΕΙΣΤΙΚΟ: Οἱεἰσηγήσεις τῶν Ἐπιτροπῶν, πούὀδήγησαν στήν ἀναγνώριση τῆς Οὐκρανίας [EXCLUSIV: Referatele Comisiilor, care au dus la recunoașterea [Bisericii] Ucrainei], https://orthodoxia.info/news/αποκλειστικο-οι-εισnγήσεις-των-επιτρ/, https://orthodoxia.info/news/wp-content/uploads/2019/10/ΥΠΟΜΝΗΜΑ- ΕΠΙΤΡΟΠΩΝ-ΠΑ-ΟΥΚΡΑΝΙΚΟ.pdf

^[25] Arhiepiscopul Ieronim al Atenei: „Venim să îi urăm Patriarhului nostru ca Dumnezeu să-i dea puterea să continue binecuvântata sa lucrare.”, 10-6-2019, http://aktines.blogspot.com/2019/06/blog-post_63.html, ὉἈθηνῶνἹερώνυμοςκαίὁΚιέβουἘπιφάνιοςστάὀνομαστήριατοῦΟἰκουμενικοῦΠατριάρχη, (ΦΩΤΟ) [Ieronim al Atenei și Epifanie al Kievului laaniversarea zilei onomastice a Patriarhului Ecumenic], 10-6-2019, http://fanarion.blogspot.com/2019/06/blog-post_75.html, ΟἰκουμενικόςΠατριάρχηςΒαρθολομαῖοςπρόςσχισματικό „ΜητροπολίτηΚιέβου” Ἐπιφάνιο: Τόλοιπόν, «μή ταρασσέσθω ὑμῶν ἡ καρδία, μηδέ δειλιάτω» [Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către „Mitropolitul” schismatic „al Kievului”, Epifanie: Așadar: „Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze!”], 11-6-2019, http://aktines.blogspot.com/2019/06/blog-post_47.htm, Ὁ Ἑσπερινός τῶν ὀνομαστηρίων τοῦ Οἰκουμενικοῦ Πατριάρχου Βαρθολομαίου [Vecernia aniversării zilei onomastice a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu], 10-6-2019, https://www.romfea.gr/oikoumeniko-patriarxeio/29690-o-esperinos-ton-onomastirion-tou-oikoumenikou-patriarxou-bartholomaiou/

^[26] ὉλοκληρώθηκανοἱἐργασίεςτῆςΔΙΣ, Ἀνακοινωθέν, 28-08-2019, https://www.romfea.gr/ekklisia-ellados/31173-oloklirothikan-oi-ergasies-tis-dis-anakoinothen, ἈρχιεπίσκοποςἹερώνυμος: ”Δένμπορῶνάπάρωμόνοςμουτήνευθύνη” [Arhiepiscopul Ieronim: „”Nu îmi pot asuma singur responsabilitatea.”], 28-08-2019, https://www.romfea.gr/ekklisia-ellados/31176-arxiepiskopos-ieronumos-den-mporo-na-paro-monos-mou-tin-euthuni/

^[27] ΤόἐπίσημοἀνακοινωθέντῆςἹεραρχίαςγιάτήνΟὐκρανία [Comunicatul oficial al Ierarhiei despre Ucraina], 12-10-2019, https://www.romfea.gr/ekklisia-ellados/32246-to-episimo-anakoinothen-tis-ierarxias-gia-tin-oukrania/

^[28] Ἡ εἰσήγηση τοῦ Ἀρχιεπισκόπου στην Ἱεραρχία γιά τό Οὐκρανικό [Comunicarea Arhiepiscopului în fața Sinodului Ierarhiei referitor la chestiunea ucraineană], 12-10-2019, https://www.romfea.gr/ekklisia-ellados/32247-i-eisigisi-tou-arxiepiskopou-stin-ierarxia-gia-to-oukraniko/

^[29] ἩἹεράΣύνοδοςγιάτήνἀνακοίνωσητοῦΜητροπολίτηΚυθήρωνΣεραφείμ [Sfântul Sinod despre comunicatul Mitropolitului Serafim de Kythira], 15-10-2019, https://www.romfea.gr/ekklisia-ellados/32308-i-iera-sunodos-gia-tin-anakoinosi-tou-mitropoliti-kuthiron-serafeim/

^[30] Ἐπιφάνιος: „Εὐχαριστῶ τόν Ἀρχιεπίσκοπο καί τούς Ἱεράρχες τῆς Ἐκκλησίας τῆς Ἑλλάδος’’ [Epifanie: „Mulțumesc Arhiepiscopului și ierarhilor Bisericii Greciei”], 12-10-2019, https://www.romfea.gr/ekklisies-ts/ekklisia-tis-oukranias/32245-epifanios-euxaristo-ton-arxiepiskopo-kai-tous-ierarxes-tis-ekklisias-tis-ellados/

^[31] ΟἰκουμενικόςΠατριάρχης: ”ἩἘκκλησίατῆςἙλλάδοςἔλαβεμίαἱστορικήἀπόφαση’’ [Patriarhul Ecumenic: „Biserica Greciei a luat o decizie istorică“], 13-10-2019, https://www.romfea.gr/oikoumeniko-patriarxeio/32265-oikoumenikos-patriarxis-i-ekklisia-tis-ellados-elabe-mia-istoriki-apofasi/

^[32]  ΠατριαρχικήΘείαΛειτουργίαστήνἉγιοφύλακτοπόλητῆςΘεσσαλονίκης (ΦΩΤΟ) [Sfânta Liturghie Patriarhală în cetatea ocrotită de sfinți a Tesalonicului (FOTOGRAFIE)], 19-10-2019, https://www.romfea.gr/oikoumeniko-patriarxeio/32382-patriarxiki-theia-leitourgia-stin-agiofulakto-poli-tis-thessalonikis-foto/

^[33]  ὉἈρχιεπίσκοποςἹερώνυμοςἀναγνώρισεκαίἐπίσηματήνἘκκλησίατῆςΟὐκρανίας [Arhiepiscopul Ieronim a recunoscut acum și oficial Biserica Ucrainei], 21-10-2019, https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/32652-o-arxiepiskopos-ieronumos-anagnorise-kai-episima-tin-ekklisia-tis-oukranias/

^[34]  ΜνημόνευσετόνσχισματικόΚιέβουἘπιφάνιοὁἈρχιεπίσκοποςἸερώνυμος[Arhiepiscopul Ieronim l-a pomenit pe schismaticul Epifanie al Kievului], 10-11-2019, https://katanixi.gr/2019/11/10/μνημόνευσε-τον-κιέβου-επιφάνιο-ο-αρχι/

^[35] ΔΙΣ: «Ἡ Ἐκκλησία τῆς Ἑλλάδος ἀποφάσισε ἀβίαστα γιά τήν Οὐκρανία» [Sinodul Permanent: „Biserica Greciei a decis în chip firesc în privința Ucrainei”], 11-12-2019, https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/33705-dis-i-ekklisia-tis-ellados-apofasise-abiasta-gia-tin-oukrania/

^[36]  Μπάχαλο ἤ όχι; Τά Δίπτυχα τῆς Ἐκκλησίας τῆς Ἑλλάδας ἀναγνωρίζουν τόν Ἐπιφάνιο καί τήν ψευδοεκκλησία του! [Încurcătură sau nu? Dipticele Bisericii Greciei îl recunosc Epifanie și pseudobiserica acestuia!], 26-12-2019, https://katanixi.gr/2019/12/26/μπάχαλο-ή-όχι-τα-δίπτυχα-της-εκκλησίας/

^[37]   ΟικουμενικόςΠατριάρχης· «Ή πρωτοβουλία τού Πατριάρχη Ιεροσολύμων μάς προκάλεσε άλγεινή έντύπωση» [Patriarhul Ecumenic: „Inițiativa Patriarhului Ierusalimului ne-a provocat o dureroasă impresie”], 05-01-2020, https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/34381-oikoumenikos-patriarxis-i-protoboulia-tou-patriarxi-ierosolumon-mas-prokalese-algeini- entuposi/

^[38] Ἀρχιεπίσκοπος: ”Δέν θά μεταβῶ στή συνάντηση τῶν Ὀρθοδόξων Προκαθημένων” (ΦΩΤΟ) [Arhiepiscopul: „Nu voi merge la întâlnirea Întâistătătorilor ortodocși” (FOTOGRAFIE)], 10-01-2020, https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/34521-arxiepiskopos-den-tha-metabo-sti-sunantisi-ton-orthodojon-prokathimenon-foto) 

^[39]  Ἐπιφάνιος: «Τό 2020 θά λάβουμε ἀναγνώριση καί ἀπό ἄλλεςἘκκλησίες» [Epifanie: „În 2020 vom primi recunoaștere și de la alte Biserici], 07-01-2020, https://www.romfea.gr/ekklisies-ts/ekklisia-tis-oukranias/34467-epifanios-to-2020-tha-laboume-anagnorisi-kai-apo-alles-ekklisies

^[40]  ΕΚΤΑΚΤΟ: Ἡ ΡωσικήἘκκλησία θά διαγράψει τόν Ἀθηνῶν ἀπό τά Δίπτυχά της, ἄν μνημονεύσει Ἐπιφάνιο [EXTRAORDINAR: Biserica rusă îl va șterge pe Arhiepiscopul Atenei din dipticele sale, dacă îl va pomeni pe Epifanie], 17-10-2019, https://orthodoxia.info/news/εκτακτο-η-ρωσική-εκκλησία-θα-διαγράψε/, Ἡ δήλωση τοῦ Πατριαρχείου Μόσχας γιά τήν Ἐκκλησία τῆς Ἑλλάδος[Declarația Patriarhiei Moscovei despre Biserica Greciei], 17-10-2019, https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/32344-i-dilosi-tou-patriarxeiou-mosxas-gia-tin-ekklisia-tis-ellados

^[41] Οἱ πρώτεςΜητροπόλεις, πού δέν ἔχουν εὐλογία νά ἐπισκεφθοῦνΡώσοι προσκυνητές [Primele Mitropolii pe care pelerinii ruși nu au binecuvântarea să le viziteze], 01-11-2019, https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/32730-oi-protes-mitropoleis-pou-den-exoun-eulogia-na-episkefthoun-rosoi-proskunites

^[42] Ραγδαίες ἐξελίξεις – Πειραιῶς Σεραφείμ στό ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ γιά οὐκρανικό: Σέ Πανορθόδοξηἀκόμα καί χωρίς τόν Βαρθολομαῖο – Κοινή ἐπιστολή μέ Κυθήρων[Evoluții rapide – Serafim al Pireului în ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ despre problema ucraineană: La un sinod panortodox, chiar și fără Bartolomeu – Scrisoare comună semnată împreună cu Mitropolitul de Kythira], 01-11-2019, https://www.vimaorthodoxias.gr/egrapsan-s-emas/ragdaies-exelixeis-peiraios-serafeim-sto-vima-orthodoxias-gia-oukraniko-se-panorthodoxi-akoma-kai-choris-ton-vartholomaio-koini-epistoli-me-kythiron/ 

^[43] Τόν Πολιοῦχοτου Ἅγιο Σπυρίδωνα τίμησε ὁ Πειραιάς (ΦΩΤΟ) [Mitropolitul Pireului l-a cinstit pe Sfântul Spiridon, Ocrotitorul Pireului], 12-12-2019, https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/33727-ton-poliouxo-tou-agio-spuridona-timise-o-peiraias-foto

^[44] ΑΝΑΝΕΩΣΗ ΑΝΑΡΤΗΣΗΣ ΜΕ ΠΡΟΣΘΗΚΗ ΒΙΝΤΕΟ – Ἀντέδρασε μήπως ὁ Πειραιῶς κατά τή μνημόνευση τοῦ σχισματικοῦ Ἐπιφάνιου ἀπό τόν Ἱερώνυμο; Ναί σιγά…[Reiterarea unei postări, cu adăugarea unui material video – A avut oare vreo reacție Mitropolitul Pireului când Ieronim l-a pomenit pe schismaticul Epifaniei? Nicidecum …], 07-01-2020, https://katanixi.gr/2020/01/07/αντέδρασε-μήπως-ο-πειραιώς-κατά-τη-μνη/

^[45] Cuviosul Nicodim Aghioritul, Πηδάλιον [Pidalion], ed. Β. Rigopulos, Tesalonic 2003, pp. 407-408.

^[46] Scrisoare trimisă de către toți monahii din Sfântul Munte împăratului Mihail Paleologul, Ἐπιστολή ἀποσταλεῖσα παρά τῶν Ἁγιορειτῶν πάντων πρός τόν βασιλέα Μιχαήλ τόν Παλαιολόγον, ὁμολογητική, σπεύδοντος τούτου ὅση δύναμις ἑνῶσαι τούς Ἰταλούς παρα λόγως μεθ’ ἡμῶν, μένοντας ἐκείνους ἀδιορθώτους πάντη τῶν σφῶν αἱρέσεων καί ἀμεταβλήτους, Lettre des Hagiorites a l’ Empereur (1275), v. 25-34, 1-8, în Archives de l’orientchretien 16, Dossier Grec de l’union de Lyon (1273-1277) par V. Laurent et J. Darrouzes, Institut Françaisd’etudesByzantines, Paris 1976, pp. 397, 399.

^[47] Ἡ Ἱερά Μητρόπολη Πειραιῶς ἀπαντᾶ σέ ἐπικρίσεις [Sfânta Mitropolie a Pireului răspunde criticilor], 09-01-2020, https://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/34507-i-iera-mitropoli-peiraios-apanta-se-epikriseis

^[48]  Prot. Gheorghios Metallinos, «Ἡ προσλαλιά τοῦ Αθηναγόρου», Οἱ διάλογοι χωρίς προσωπείον  [„Alocuțiunea lui Atenagora”. Dialogurile fără mască],  [extras din revista Παρακαταθήκη], p. 5.

^[49] Ioannis Karmiris, Ὀρθοδοξία καί Ρωμαιοκαθολικισμός  [Ortodoxie și Romano-Catolicism], vol. ΙΙ, Atena, 1965, p.170.

^[50] Prot. Theodoros Zisis, „Οὔτε αἵρεση οὔτε σχίσμα ὁ Παπισμός (Πιό τολμηροί οἱ νέοι λατινόφρονες)” [„Catolicismul nu e nici erezie, nici schismă (noii filolatini sunt mai îndrăzneți)”], în ΘεοδρομίαΗ3 (iulie-septembrie 2006) p. 460.

^[51] Prot. GheorghiosMetallinos, Οἱ διάλογοι χωρίς προσωπεῖον  [Dialogurile fără mască], p. 1.

^[52] Σπίθα (mai- iunie 1980).

^[53]  Î.P.S. Mitr. Hrisostom – GherasimosZafiris de Peristeri, „ὈρθοδοξίακαίΡωμαιοκαθολικισμός. Ὁ ἀρξάμενος Θεολογικός διάλογος. Γεγονότα καί σκέψεις” [„Ortodoxie și Romano-Catolicism. Dialogul teologic care a început”], Θεολογία 53 (1982), p. 77.

[54]Prot. Gheorghios Metallinos, Οἱδιάλογοιχωρίςπροσωπεῖον  [Dialogurile fără mască], p. 4.

^[55] Conformeclesiologiei latine, există mai multe grade de unire a eterodocșilorcuereziapapală.

^[56]   V. art. nostru „ὉμέγαςοἰκουμενιστήςΟἰκουμενικόςΠατριάρχηςκυρόςἈθηναγόρας” [„Marele ecumenist Patriarhul Ecumenic Atenagora”], 19-04-2018, https://www.katanixis.gr/2018/04/blog-post_869.html/

^[57] https://www.youtube.com/watch?v=gXk_sEPRfR4&t=3434s

^[58] Ἱστορική Θεία Λειτουργία στή Σμύρνη  [Sfânta Liturghie istorică în Smirna], 06-02-2015, http://www.salonicanews.com/2015/02/blog-post_358.html

^[59] Ὁ Πατριάρχης Βαρθολομαῖος κοινωνεῖ Οὐνῖτες; [Patriarhul Bartolomeu împărtășește uniți?], 23-01-2019, http://orthodoxostypos.gr/ο-πατριάρχης-βαρθολομαίος-κοινωνεί-ο/

^[60] https://www.dogma.gr/kosmos/megaloprepis-paradosti-tomou-aftokefalias-oukranikis-ekklisias/97775/

^[61] https://www.ekirikas.com/με-κατάνυξη-τα-θεοφάνεια-στο-οικουμεν/

[62] V. Prot. Theodoros Zisis, Δὲν εἶναι σχίσμα ἡ Ἀποτείχιση. Ὀφειλόμενες ἐξηγήσεις [Îngrădirea nu este schismă. Lămuriri datorate]. Seria «ΚΑΙΡΟΣ» 24, Tesalonic 2017.

[63] Νόμος 590/1977: Περὶ τοῦ Καταστατικοῦ Χάρτου τῆς Ἐκκλησίας τῆς Ἑλλάδος [Legea 590/1977: Referitor la Statutul Bisericii Greciei], http://users.uoa.gr/~nektar/orthodoxy/history/katastatikos_xarths_ekklhsia_ths_ellados.htm

[64]Επιστολή  … [Scrisoarea …], v. 9-23 p. 399.

[65] „Raport al Preasfințitului Mitropolit al Efesului, despre modul în care a acceptat vrednicia arhieriei și declarația sinodului care a avut loc la Florența”, Patrologia Orientalis, Tome XV, Au Concile de Florence, pp. 304-308.

[66] S. Syropulos, Τάἀπομνημονεύματα  [Memorii] ΧΙΙ p. 548.

[67] Sfântul Marcu al Efesului, ἘπιστολήπρόςΘεοφάνην [Scrisoare către Teofan], P.G. 160, 1097D, 1100A.              

[68]Spyridon P. Lambru, ΠαλαιολόγειακαίΠελοποννησιακά [Paleologice și peloponesiace], vol. I, p. 26

[69] Ioannis Karmiris, ΤάΔογματικάκαίΣυμβολικάΜνημεῖατῆςὈρθοδόξουΚαθολικῆςἘκκλησίας [Monumentele dogmatice și simbolice ale Bisericii Sobornicești Ortodoxe], vol. I, Atena, 1960 p. 429.

[70] Sfântul Marcu al Efesului, Ἀπολογία [Apologie], P.G. 160, 536CD.

[71] Σεβ. ΚυθήρωνγιάτόΟὐκρανικόκαίτήνἀποτείχιση [Î.P.S. Mitr. de Kythira despre chestiunea ucraineană și despre îngrădire], 14-06-2019, https://katanixi.gr/2019/06/14/ο-σεβ-κυθήρων-για-το-ουκρανικό-και-την/

[72] Arhim. Epifanie Theodoropulos, Τάδύοἄκρα˙ ΟἰκουμενισμόςκαίΖηλωτισμός [Cele două extreme, ecumenismul și zelotismul], ed. Sfânta Mănăstire „Născătoarea de Dumnezeu cea plină de har” Trízina, Atena , 1997 p. 89.

[73] Ibidem,p. 90.

[74]Ibidem,p. 75.

[75] V. art. nostru «Ἀνακρίβειες τοῦ Χριστουπόλεως Μακαρίου περί τοῦ Ἐπισκόπου Αὐγουστίνου Καντιώτη σχετικά μέ τήν διακοπή μνημονεύσεως» [„Inexactități ale Mitropolitului Macarie de Hristopoli despre episcopul Augustin Kantiotis cu privire la întreruperea pomenirii”], 11-06-2018, http://aktines.blogspot.com/2018/06/blog-post_29.html

[76] Î.P.S. Mitr. Nectarie (Antonopulos) de Argolida, Ἀρχιεπίσκοπος Λουκᾶς. Ἕνας ἅγιος Ποιμένας καί γιατρός χειρουργός [Arhiepiscopul Luca. Un Păstor sfânt și chirurg], ed. Porfyra, Atena, iulie 2017, pp. 154-157. V. art. nostru „Ἡ στάση τοῦ Ἁγίου Λουκᾶ, Ἀρχιεπισκόπου Κριμαίας καί Συμφερουπόλεως, ἔναντι τῆς σχισματικῆς ”ΖωντανῆςἘκκλησίας” πρότυπο γιά τήν δική μας στάση ἔναντι τῆς Οὐκρανικῆς σχισματοαίρεσης” [„Atitudinea Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei și Simferopolului, față de „Biserica vie” schismatică, pildă pentru atitudinea noastră față de schisma și erezia ucraineană],28-11-2019, https://katanixi.gr/2019/11/29/ένας-άγιος-μέσα-από-τη-γραφίδα-του-π-αγ/

[77] Nikolaos Sotiropulos: Ὁ Βαρθολομαῖος εἶναι ὁ μεγαλύτερος αἱρεσιάρχης ὅλων τῶν αἰώνων [Bartolomeu este cel mai mare eresiarh al tuturor timpurilor], 25-03-2017,https://averoph.wordpress.com/2017/04/30/νικόλαος-σωτηρόπουλος-ο-βαρθολομαίο/, https://www.youtube.com/watch?v=0W71S_0lSBw

[78] Iez. 22, 26.

[79] Ἐπιστολή… , v. 9-23 p. 399.

Nota noastră: Situația din Biserica Greciei cu privire la recunoașterea schismo-ereziei din Ucraina este nuanțată. Hotărârea Sinodului general nu a fost prin votul tuturor ierarhilor, ci a existat doar o dezbatere aprinsă, apoi a fost comunicată publicului recunoașterea autocefaliei. Chiar și autoritățile statului (Consiliul de Stat) s-au pronunțat că aceasta este o chestiune de ordine internă a Bisericii, în care puterea laică nu poate interveni. Un fapt decisiv este includerea în Dipticele Bisericii Greciei pe anul 2020 a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, după cum menționează în textul său Părintele Anghelos. Astfel, se poate spune că întregul Sinod a recunoscut autocefalia, chiar dacă într-un mod nelegiuit.

În această situație, toți episcopii sunt părtași la această eroare dogmatică și canonică în afara situației în care se dezic oficial de acest lucru. Iar singura modalitate de delimitare până acum pare a fi oprirea comuniunii sau măcar atacarea deciziei Sinodului Ierarhiei și solicitarea unui vot corect. Comunicatul celor patru Mitropoliți, dintre care unul a fost Serafim al Kithirelor, este insuficient și ineficient; nu dovedește decât o poziționare în două luntre. Așadar decizia Părintelui Anghelos pare a fi una corectă, în ciuda situației încâlcite a problemei.

Patriarhia Rusă a oprit comuniunea anul trecut doar cu ierarhii greci care au recunoscut pe schismaticii ucraineni. Dar, având în vedere trecerea oficală în diptice a acelora, atitudinea lor ar trebui ajustată și îndreptată asupra tuturor Mitropoliților greci. Întreruperea pomenirii de către Pr. Anghelos ar putea fi un semn hotărâtor. Doar în cazul în care vor exista episcopi care vor refuza explicit conslujirea cu clerici „autocefali” ucraineni, aceștia cred că ar putea fi considerați fără vină.

În orice caz, trebuie recunoscut faptul că este necesară o mărturisire mult mai energică în aceste vremuri, când apostazia înaintează vertiginos și cotropitor. Parcă dictonul „ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți” pare a fi mult mai concret și pragmatic decât un simplu îndemn la nivel duhovnicesc.

Ca o remarcă negativă, în textul de mai sus este exagerată puțin valoarea pomenirii ierarhului ca reprezentând identitatea de credință cu cel pomenit. După cum am arătat în alte părți și după cum o dovedește tradiția canonică și patristică a Bisericii, nu se justifică teoria vaselor comunicante. Doar conslujirea sau pomenirea unui cleric excomunicat este spre osândă. Fără a dezvolta aici acest subiect delicat, merită punctate câteva dileme. Scisoarea Părinților aghioriți din 1274 afirmă că prin pomenirea episcopului slujitorul arată „că este părtaș la credința lui [a arhiereului pomenit]” și, în continuare, este adus un citat de la Sf. Teodor Studitul care este discutabil: „comuniunea are întinare numai din menționarea lui, dacă cel ce slujește NU este ortodox” (Dossier grec de l΄union de Lyon, p. 399). Chiar dacă ambele aceste referințe sunt corecte pentru situația invocată atunci de către Părinții aghioriți (unirea de la Lyon cu catolicii excomunicați), ele sunt inexacte deoarece erminia liturgică la care fac referire are o mică diferență: „slujitorul este părtaș și el la credința lui [a arhiereului pomenit]”, iar textul Sf. Teodor Studitul era mult mai exigent și exagerat, referindu-se la contaminarea prin comuniunea cu un cleric deși ar fi ortodox, nu în cazul în care acela nu este ortodox.

Dincolo de aceste detalii cu privire la textele patristice și interpretarea lor, care ar trebui clarificate, se poate constata că nu prea există episcopi riguroși, care să lupte pentru credință precum Sf. Marcu al Efesului, spre exemplu. Mai degrabă preferă să nu fie scoși din rang și să mimeze și credința. Chiar și așa, ar trebui sprijiniți, dar fără concesii față de adevăr. În vremea de acum, când este la modă revoluția și răzvrătirea, care să schimbe ordinea, caracteristica împotrivirii celei bune ar trebui să fie delimitarea fără rupere de Biserică, doar pentru a mustra abaterile. Este o exagerare să fie anulate reacțiile bune pe motiv că nu ar fi la mijloc rugăciune cu lacrimi pentru cei ce săvârșesc abateri dogmatice. Adică nu e posibil să avem toată înțelegerea pentru cei ce greșesc, iar asupra celor care vor să apere învățătura curată să fie puse poveri nu doar imense, ci și nepotrivite.